Vântul trece lin, uşor
Printre arbori şi deodată
C-un parfum îmbătător
S-a umplut pădurea toată.
Florile din jur se-ntreabă:
– Poate vine-n ospeţie
Vreo zeiţă de la îngeri?
Să ne-mbete, cine ştie?
– Nu, răspunde-nfumurată,
Îndreptând capul spre soare
Floarea care printre flori,
Este-n codru cea mai mare.
Nu e alta-aici ca mine
O zeiţă sunt doar eu!
– Ah, îi zice atunci pădurea,
Ai miros urât şi greu.
Eşti tu mare, eşti ghimpoasă,
Dar zeiţă-i altă floare
Uite-o colo subţirică,
Gingaşă, fermecătoare.
Stă cuminte, stă în umbră,
Aplecată spre pământ,
Lacrimi albe, mici, rotunde,
Clopoţei de-argint în vânt…
Ea e floarea, ea-i zeiţa,
A-nflorit întâia oară.
Ne-a adus parfum ceresc
Şi-i vom zice… Lăcrămioară.
(Lăcrămioara)
Ar fi trebuit să nu o ascult, îmi mărturisi el într-o zi, nu trebuie niciodată să asculţi florile. Trebuie să le priveşti şi să le miroşi. A mea parfuma planeta, dar eu nu ştiam să mă bucur de asta.
Nu am ştiut să înţeleg nimic atunci! Ar fi trebuit să o judec după fapte şi nu după cuvinte. Ea mă parfuma şi mă bucura. Nu ar fi trebuit deloc să plec! Ar fi trebuit să ghicesc afecţiunea ei de dincolo de vorbele ei mari, orgolioase. Florile sunt atît de contradictorii! Dar eram prea tînăr ca să ştiu să iubesc.
(Micul Prinț)
Veneam cântând spre ochii-ți visători,
cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă
grădini și-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă.
Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munți, pe niște stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.
Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
și de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub îndoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.
M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt
dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări și arome.
Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am palme însângerate și cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toți trandafirii.
(Prinos de flori)
Multe flori se nasc şi nu-şi lasă roşaţa de nimeni văzută.
(Ulise)
Şi floarea cea mai albă își are umbra sa.
Proverb maghiar
Florile adunaseră în ele toată vara, cu umbrele şi luminile încrustate în frunze, şi ea le apăsa toată prospeţimea pe obrazul său.
© CCC

Cea mai frumoasă floare e floarea de cireş, cel mai bun om e samuraiul.
Proverb japonez
© CCC Published on: Dec 27, 2017

Aş vrea să vă culeg în braţe
feciorelnicul avant,
dar vi-e atât de fragedă podoaba,
că nu-ndrăznesc,
o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng.
(Flori de mac)
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.