Ningea cu flori de iasomii
Și încă mai eram copii
Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte
Și-am tot căzut din vis in vis
Până la marele abis
Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte
Si-n clipa aceea se năștea,
Din jocul nostru, prima stea,
Înlănțuindu-ne cu dor până departe,
Copii uitați de capul lor,
Cât de ușor pluteau în zbor
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.
Fostele iubiri, simple amintiri,
Strânse-ntr-un album,
Mă-nsoțesc și-acum prin lume,
Dar pustiu ar fi dacă într-o zi
Fără iubire lângă tine m-aș trezi.
Nici nu mai știu pe unde ești,
Cum te-ai numit, cum te numești
Și pentru cine mai suspini în așteptare.
Sunt pline viețile de spini
Și-ai scăpătat printre lumini
Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare.
Au fost odată două stări
Care-nălțau din joacă scări,
Să dea o fugă peste zări până la soare,
Copii frumoși, îndrăgostiți,
Păream pe veci înlănțuiți
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.
(Fostele iubiri)
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc,
Contaminînd cu ascensoare
Misterul nostru pămîntesc.
Îmbătrînim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Dresînd păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.
Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul bufon
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.
Sîntem lucizi pînă la sînge,
Nedespărţiţi pînă la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.
E prea frumos la tine-n suflet,
E prea tîrziu la mine-n gînd,
Împărtăşim aceeaşi taină,
Dar nu se ştie pînă cînd.
Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.
Sub fruntea mea se face noapte,
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.
Pecetluim cu definiţii
Aceste stranii convorbiri,
Rememorînd la despărţire
Balada blondelor iubiri.
(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)