De ce te-oi fi iubind, femeie visătoare,
care mi te-ncolăceşti ca un fum, ca o viţă-de-vie
în jurul pieptului, în jurul tâmplelor,
mereu fragedă, mereu unduitoare?
De ce te-oi fi iubind, femeie gingaşă
ca firul de iarbă ce taie în două
luna văratecă, azvârlind-o în ape,
despărţită de ea însăşi
ca doi îndrăgostiţi după îmbrăţişare?...
De ce te-oi fi iubind, ochi melancolic,
soare căprui răsărindu-mi peste umăr,
trăgând după el un cer de miresme
cu nouri subţiri fără umbră?
De ce te-oi fi iubind, oră de neuitat,
care-n loc de sunete
goneşte-n jurul inimii mele
o herghelie de mânji cu coame rebele?
De ce te-oi fi iubind atâta, iubire,
vârtej de-anotimpuri colorând un cer
(totdeauna altul, totdeauna aproape)
ca o frunză căzând. Ca o răsuflare-aburită de ger.
(Cântec fără răspuns)
Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă.
Toți suntem o rază de soare pentru cineva... Dar nu știm întotdeauna asta.
(Micul Prinț)
© CCC
Fericirea este un ragaz pe care ti-l lasa nelinistea.
Cea dintai conditie a fericirii este intelepciunea.
Ne nastem de doua ori? Da. Prima data, in ziua in care ne nastem pentru viata; a doua oara, in ziua in care ne nastem pentru iubire.
© CCC
Toată lumea crede în dragoste, însă unii se întreabă dacă ea există cu adevărat.
Flacăra acestei inimi, soarele acestor ochi,
Viața vieții mele, sufletul sufletului meu,
află că doar o rază de pe chipul tău
poate sparge marmura și arde diamantele.
(Adonis)
© CCC
Cand toata lumea e indragostita, faptul ca tu nu esti iubit te doare cel mai tare.
Există în iubire un nucleu de absolut, asemanator stralucirii diamantului, o parte de inaccesibilitate ce invită la depășirea limitelor viitorului.
© CCC
Respectul si dragostea trebuie sa fie atat de bine proportionate, incat sa se sustina reciproc, fara ca respectul sa inabuse dragostea.
Ningea cu flori de iasomii
Și încă mai eram copii
Când ne-a lovit sub cer deschis un fel de moarte
Și-am tot căzut din vis in vis
Până la marele abis
Unde nici gândul nu e-n stare să te poarte
Si-n clipa aceea se năștea,
Din jocul nostru, prima stea,
Înlănțuindu-ne cu dor până departe,
Copii uitați de capul lor,
Cât de ușor pluteau în zbor
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.
Fostele iubiri, simple amintiri,
Strânse-ntr-un album,
Mă-nsoțesc și-acum prin lume,
Dar pustiu ar fi dacă într-o zi
Fără iubire lângă tine m-aș trezi.
Nici nu mai știu pe unde ești,
Cum te-ai numit, cum te numești
Și pentru cine mai suspini în așteptare.
Sunt pline viețile de spini
Și-ai scăpătat printre lumini
Deși pe nimeni n-am iubit așa de tare.
Au fost odată două stări
Care-nălțau din joacă scări,
Să dea o fugă peste zări până la soare,
Copii frumoși, îndrăgostiți,
Păream pe veci înlănțuiți
Fără să credem că iubirea nu ne vrea.
(Fostele iubiri)
Fostele iubiri - interpret Ștefan Hrușcă
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.