Citate de Jorge Luis Borges

Orice persoană capabilă să scrie o pagină de proză adaugă ceva în vieţile noastre. © CCC

Trebuie să scrie numai acela căruia îi pasă de marile probleme ale umanității şi ale societății.

Lectura il face pe om complet, scrisul il face pe om exact.

„Cred că n-am îmbătrânit degeaba” Am început să scriu din dorinţa de-a le comunica semenilor mei ceva din gândurile mele, mai întâi şi-ntâi românilor, de-a le oferi ceva din sufletul meu, ştiind că avem, majoritatea, aceleaşi ofuri. N-am aspirat să mă văd tradusă în limbi de circulaţie (deşi am fost tradusă în ungureşte şi în slovenă; «Rămas bun casei părinteşti» şi «Arta conversaţiei»), ştiind că pe beneficiarii unor asemenea limbi nu-i doare ce ne doare pe noi, românii. Oricine şi-ar vrea cărţile traduse în milioane de exemplare, în limbi de circulaţie. Dar important este, în primul rând, impactul asupra cititorului limbii tale. Eu, înainte de orice, sunt româncă. E firesc să mă adresez românilor. «Muză» mi-a fost viaţa, cu multele ei necazuri şi cu puţinele ei bucurii. Impulsul esenţial: cele trei virtuţi creştine – credinţa, speranţa, iubirea. Câtă iubire e, atâta viaţă e. Iubirea cu acea importantă componentă a ei: mila. Când mă gândesc la tinereţe nu ştiu: să râd, să plâng? Tinereţea e o forţă în sine, dar trece atât de repede… Atunci nimic nu ţi se pare imposibil şi nici iremediabil. Câtă nepotrivire între ceea ce-ţi închipui atunci şi ceea ce-ţi oferă realitatea… «Unde eşti copilărie, cu pădurea ta cu tot?». (…) Trecerea timpului o simțeam cu totul altfel în trecut, mi se părea că mai e multă vreme înainte. Nu m-am obișnuit cu ideea că ce a fost mult a trecut și ce a rămas e puțin, chiar foarte puțin. Înaintarea în varstă o simt ca pe o povară fizică, pentru că, ce este drept, balamalele se uzează odată cu vârsta, poate nu la toata lumea, dar și cu asta mă consolez, îmi spun că asta este. Undeva în Vechiul Testament se spune ca vârsta omului este 70 de ani, cei mai în putere ajung la 80 și tot ce urmează după 80 ar fi chin și durere. Atunci, am bunul simț să mă uit în buletin să văd câți ani am și să nu mă mai plâng. În fiecare perioadă a vieții mele s-a întâmplat ceva care să mă facă să nu doresc să mă mai întorc. Mâine, dacă ar veni Dumnezeu și mi-ar spune: „Vreau să te mai fac de 15 ani”, aș zice: „Doamne, mulțumescu-Ți Tie, du-Te la altul!”. (…) Am debutat târziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îţi poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de coterii, de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Când scriu, nu mă gândesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atât. Mi s-au republicat cărţi scrise până în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de când mă ştiu îl port pe-o singură faţă şi-aceea neconjuncturală.

21 mai 2007

Discurs la primirea Trofeului Fundatiei Dignitas pentru Excelenta

Ieri, încă mai era printre noi...  (12 mai 2021)

Cât privește scrierile mele, nu le-am recitit niciodată. Nu le știu. Când scriu ceva, o fac pentru că trebuie. De îndată ce vede lumina tiparului, încerc să uit cât mai repede ce am scris. (Borges despre Borges. Convorbiri cu Borges la 80 de ani)

Tot talentul de a scrie consta, in definitiv, doar in alegerea cuvintelor. © CCC

Mi-aș dori să pot scrie o carte frumoasă pentru a frânge acele inimi care în curând vor înceta să mai existe: o carte a credinței și a micilor lumi ale oamenilor simpli care trăiesc după filozofiile cântecelor populare. © CCC

Ceea ce scriu nu este pentru fetițe. © CCC

Nimic nu este mai plin de satisfacții decât întâlnirea cu oamenii, să primești complimente și să știi că ceea ce ai scris are ecou în viața cititorilor. (Interviu, martie 2006) © CCC

Inainte de a tipa impotriva scriitorului cu scrisul obscur, vezi cata lumina ai tu in mintea ta.

Tangoul (...) exprimă direct ceea ce poeții au căutat, adesea, să exprime în cuvinte: convingerea că lupta poate fi o sărbătoare. (Evaristo Cariego, 1930)

A scrie este un fel de a vorbi fără a fi întrerupt. (Jurnal)

Totuși, mi-aș fi dorit să numiți măcar treizeci dintre acei scriitori care, după părerea dumneavoastră, scriu mai bine decât mine în Italia, ca să învăț de la ei să scriu puțin mai bine decât mine. (Satira literară) © CCC

Scriu pentru a depune mărturie despre viață. © CCC

E dusă fericirea. Dar nu-mi pasă, când sunt pe lume-atâtea lucruri rare.

A scrie e ca și cum ai construi un labirint. Spunem că este vorba despre lume, dar, în realitate, noi suntem centrul – scriem mereu despre noi înșine. Anonim © CCC

Aveam dreptul să scriu literatură, să iau loc în fotoliul cititorului, ce-mi păruse altădată impunător ca un tron. (Jurnal esențial)

Scriem pentru a povesti, nu pentru a dovedi. © CCC

Pentru a scrie o carte buna, iti trebuie foarte mult timp si rabdarea unui sfant. (Scrisoare catre Doamna du Deffant, 1 Noiembrie 1773) © CCC

Nu știu dacă acesta este elementul cel mai valoros, dar dorința mea e să scriu cât mai exact despre mine însumi, știind că dacă nu mă trădez pe mine, în același timp mă simt foarte apropiat de cititori. Nu vreau să mă consider o excepție. Adică să scriu ca un om obișnuit, ca și cum ar scrie un om de pe stradă despre viața lui și pe care citindu-l, ceilalți se recunosc.