Poporul român este o enigmă și un miracol istoric.
(Invaziile barbare și popularea Europei, 1937)
“O enigmă și un miracol istoric: poporul român” este titlul unei secțiuni, ce conține două capitole, a lucrării istoricului francez Ferdinand Lot, Invaziile barbare și popularea Europei, 1937. Acest titlu a devenit titlul unei cărți a lui Gheorghe I. Brătianu care a fost discipolul lui Ferdinand Lot. În această carte, Gh. Brătianu, în spiritul obiectivității științifice, examinează originile poporului român și susține continuitatea daco-romană pe teritoriul actual al României de la cucerirea Daciei de către Traian și până în epoca contemporană.
Referitor la problema originilor poporului român, care a stat timp de două sute de ani în centrul unei vaste controverse la scară europeană, Gh. Brătianu declara: "Dacă există o cheie a enigmelor și o explicație a miracolelor, nu le putem găsi, cel puțin în domeniul studiilor istorice, în dezlănțuirea patimilor și a dușmăniilor naționale”.
© CCC
Curând, şi vechiul meu oraş natal îmi va apărea din ce în ce mai şters prin vălurile memoriei, învăluit de negură, de parcă nu ar fi o parte a pământului adevărat, ci un sat pierdut în lumea norilor, cu locuitori imaginari care să-i populeze casele de lemn şi să străbată uliţele fără farmec şi nesfârşita şi monotona lui stradă mare. De acum înainte, el încetează de a mai fi o realitate a vieţii mele: aparţin altui loc. Bunii mei concetăţeni nu mă vor regreta prea mult; căci – deşi în străduinţele mele literare una din ţintele cele mai scumpe a fost aceea de a câştiga o oarecare însemnătate în ochii lor şi de a lăsa o amintire plăcută în acel loc unde au trăit şi sunt înmormântaţi atâţia dintre strămoşii mei – n-am găsit niciodată acolo atmosfera caldă de care un scriitor are nevoie pentru ca cele mai alese roade ale minţii lui să se poată coace. Mă voi simţi mai bine printre alte obrazuri; iar chipurile familiare din oraşul meu de baştină – e aproape de prisos so spun – se vor simţi la fel de bine fără mine.
(Litera stacojie)
S-a susținut că creștinismul a pus capăt artei antice. Într-o anumită măsură, această opinie poate fi justificată. Creștinismul și, de asemenea, Islamul, în imitarea înaintașului lor Iudaismul, resping în esență ceea ce face frumusețea artei antice, plasticitatea.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
Convertirea lui Constantin [cel Mare] este cel mai important fapt din istoria lumii mediteraneene între constituirea hegemoniei romane și instaurarea islamului. Lui i se datorează triumful creștinismului care, bulversând psihologia oamenilor, a săpat un abis între noi și Antichitate. De la adoptarea creștinismului, trăim pe alt plan.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
Constantinopolul s-a născut din capriciul unui despot aflat în strânsoarea unei exaltări religioase intense. Și totuși puține acțiuni politice concertate au avut efecte mai semnificative și mai durabile. De-a lungul secolelor care au urmat, un mare Stat și-a legat destinul de acest oraș. De multe ori, Constantinopolul a refăcut Imperiul. Cultura greacă, antică și medievală a fost salvată de la distrugere totală deoarece a găsit un azil inexpugnabil în Bosfor. Nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat fără voia lui Constantin. Dar asta a fost ceea ce a vrut el? Se pare că nu.
(Sfârșitul lumii antice și începutul Evului Mediu)
© CCC
Cum să nu fii îndrăgostit de această Florență din secolul al XV-lea, unde totul invita la dragoste, frumusețea femeilor, dulceața primăverii, cântecele poeților, nopțile senine, legendele mitologice, grădinile parfumate, unde fabulele lui Ovidiu și strofele lui Anacreon capătă o rezonanță puternică și duioasă, tiranică, rafinată?
(Lorenzo Magnificul)
© CCC
Fizionomia omului ne scapă în detaliu. Se vede clar că era ambițios, înșelător, crud, abil politic, dar la fel ca sute de alți prinți de acest tip din toate timpurile și din toată lumea, iar acest lucru nu îl caracterizează suficient. Psihologia lui intimă ne rămâne necunoscută și așa va rămâne mereu, în lipsa textelor. Opera rămâne și asta este esențialul. Această operă este primordială. Vechii noștri istorici l-au numit pe Clovis „întemeietorul monarhiei franceze” și, într-un anumit sens, nu au greșit. Fără Clovis, Galia nu ar fi devenit Franța sau ar fi fost o Franță cu totul alta, o Franță mică, o Galie dezmembrată.
(Nașterea Franței)
(Clovis I a fost primul rege al francilor care a unit națiunea în întregime.)
© CCC
Zeii sunt morți, uciși de Dumnezeul Unic. Între oamenii din vremurile moderne și oamenii din timpurile străvechi, gândirea nu va mai avea nimic în comun.
© CCC
Vechiul Tiflis este un oraș al sunetelor, un oraș al muzicii. E nevoie de o plimbare pe străzile și aleile depărtate de centru, pentru a te cufunda în atmosfera muzicală creată de diferitele surse...
(Tiflis, orașul natal al lui Aram Haciaturian, este numele pe care l-a avut, până în 1936, actualul oraș Tbilisi din Georgia.)
© CCC
Sufletu-mi se pleacă cu venerație și soarbe, la picioarele palmierilor, din apele Nilului, așa cum ne îndeamnă Cărțile cele Vechi. Stoluri de ibiși albi se ridică în depărtare și Muntele Occidental capătă irizații roșietice, pe când pornește să adie văntul proaspăt ce altădată făcea să fluture Evantaiele lui Amon. Poate că nu e totul pierdut și cândva în viitor, într-o lume mai curată, se va putea trăi din nou o asemenea Experiență Spirituală. Teba nu e un loc material anume: Teba înseamnă o stare de conștiință...
(Teba, fragment din prolog)
E o lege a naturii ca orice regim să-şi sape propriul mormânt.
Pentru Lot, istoria este complet imprevizibilă, iar un regim politic poate sfârși victima tocmai a principiilor care l-au inspirat. Exemplul caracteristic a fost lumea carolingiană: Carol cel Mare a dezvoltat vasalitatea pentru a-și întări puterea. Cu toate acestea, sub succesorii săi, dezvoltarea vasalității a contribuit la slăbirea regelui.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.