Citate de Aleksandr Blok

Prolog Calea-i pieptișă. Eu urc ne-ncetat. Seara-i sublimă. În poartă îți bat. Bat - dar, distantă, tu nici nu tresari Și peste tot nestemate presari. Cine-a dat foc? Oare cine-a-ndrăznit? Turnu-i de Însăși Regina zidit. Orice căluț de pe brâul sculptat Scapără flăcări, ca fermecat. Sus se avântă cupola,-n azur, Joacă-n ferestre văpaia din jur. Dangăt de clopot. Veșmântu-asfințit De primăvară-i acum aurit. Tu m-așteptai ca să vin la apus? Poarta-i deschis-o? Focul l-ai pus? (Volumul ''Versuri despre Preafrumoasa Doamnă'', 28 decembrie 1903) (Traducere de Emil Iordache)

La rugăciunea sărmană Spre locașul sfânt mă îndrept. Și pe Preafrumoasa doamnă În roșii umbre-o aștept.   Tresar, mă feresc de lumină, Când scârțâie ușa grea. Dar privește în ochii-mi, senină, Doar visarea mea despre Ea.   Știu aceste odoare Ale maiestuoasei Soții. Pe pervaz aleargă sprințare Surâsuri, vise târzii.   O, Preasfânto, ce candele blânde, Ce voioasă mi Te vădești! Nici o vorbă acum nu se-aude, Dar eu cred: Sublimă Tu ești. (La rugăciunea sărmană, din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă, 25 oct. 1902) (Traducere de Emil Iordache)

Încălcarea tradiției este tot o tradiție. (Caiet) © CCC

O tradiție nu este niciodată altceva decât o evoluție de succes. (Puterea) © CCC

El era în gândurile ei – o grădină misterioasă, delicată și senzuală. (Poemele Sophiei) © CCC

Draga mea, cea mai tandră, îmi place melancolia infuzată de stele a feței tale. © CCC

Arta este o presimţire a adevărului. (Caiet) © CCC

Vreau inima-mi să se-nsenine – Să-mprăștii visele în vânt? Dar la răscruce nu știu cine Mi-așteaptă ultimul cuvânt…   Se-nvăpăiază umbre mute, E-aproape visul de sfârșit. El capu-ntre genunchi și-ascunde, De mine chipul și-a ferit   Dar într-o infinită oră, Când nico lege nu va fi, El, nelegitimă fantomă, Printre oglinzi va rătăci.   Și-atunci, în casa mea pustie, Un fel de chip va fi sosit. Și voi vedea-n oglindă, vie, Figura noului venit. (Din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă)

Fiecare dintre noi avem undeva, departe, sau poate mai aproape, undeva unde este străin zgomotul oraşului şi îmbulzeala străzilor pavate, avem o casă. Un colţişor unde plecăm cu bucurie şi un pic de nostalgie. E casa de la ţară, proprie sau poate cea părintească, casa ce se află în satul unde ne-am petrecut copilăria şi pe dealurile verzi unde au rămas atâtea amintiri plăcute şi nopţi nedormite. Cuvântul ţară are mai multe sensuri, aşa numim noi satul, ţara cea adevărată. Ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi e că dispar tradiţiile sfinte ale poporului nostru, care erau atât de bine păstrate, în fond, de ce mi-ar păsa atât de mult de tradiţii şi de sate? Pentru că acestea păstrează memoria istorică a neamului nostru, ceea ce este mai important decât acea istorie scrisă în cărţi şi modificată conform cursului şi cerinţelor vremurilor, ne uităm istoria, iar un popor fără memorie istorică... Veșnicia s-a născut la sat, oare ce va fi când va dispărea? (Despre Tradiții și Obiceiuri Românești)

Vezi tu, eu sunt scriitor, Un om care numeşte totul cu numele lui, Și fură aroma unei flori vii. (Străinul: Poezie aleasă) © CCC

Atâta timp cât răutatea nu s-a maturizat, este gata în orice moment să se transforme în isterie. (Caiet) © CCC

Îmi place mintea ei de zână-înțeleaptă. (Poemele Sophiei) © CCC

Traditia are intr-adevar un rost numai daca devine un factor creator, altfel e o carja pentru atatea si atatea slabiciuni ale unui neam.

Tradițiile - ca și femeile - sunt făcute pentru a fi atât respectate, cât și contestate. © CCC

În sufletul meu, primăvara iubirii Nu va înlocui vremea furtunoasă. (Străinul: Poezie aleasă) © CCC