La rugăciunea sărmană
Spre locașul sfânt mă îndrept.
Și pe Preafrumoasa doamnă
În roșii umbre-o aștept.
Tresar, mă feresc de lumină,
Când scârțâie ușa grea.
Dar privește în ochii-mi, senină,
Doar visarea mea despre Ea.
Știu aceste odoare
Ale maiestuoasei Soții.
Pe pervaz aleargă sprințare
Surâsuri, vise târzii.
O, Preasfânto, ce candele blânde,
Ce voioasă mi Te vădești!
Nici o vorbă acum nu se-aude,
Dar eu cred: Sublimă Tu ești.
(La rugăciunea sărmană, din volumul Versuri despre Preafrumoasa Doamnă, 25 oct. 1902)
(Traducere de Emil Iordache)
În sufletul meu, primăvara iubirii
Nu va înlocui vremea furtunoasă.
(Străinul: Poezie aleasă)
© CCC
Poti sa fii un cerebral rautacios; nu trebuie sa fii bun decat in fapt.
Oricat de sus ai fi, nu se cuvine
Sa-i oropsesti pe cei mai jos ca tine,
Caci mintea lor, in zorul disperarii,
O sa gaseasca drumul razbunarii.
Niciodată nu putem şti ce proporţii iau faptele noastre în viaţa celuilat. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun-făcut.
La 85 de ani, Florin Piersic trage o dureroasă concluzie:
La câtă răutate este în lume, mă întreb cum de ne mai îndură Dumnezeu...
Nu mai aveți nimic sfânt pe lume! Așa s-o făcut lumea de rea, că mă mir că se mai face ziuă.
Oamenii răuvoitori cred că vă fac mult bine dacă nu vă fac rău.
(Lupul şi bâtlanul)
Sunt multi oameni rai pe lume, insa din motive cu totul diferite: unii sunt rai pentru ca sunt nefericiti; altii pentru ca sunt bolnavi; unii pentru ca sunt slab cultivati, iar altii pentru ca sunt din fire egoisti.
De dragul oamenilor rai, nu de ura oamenilor buni sa fugi.
El era în gândurile ei – o grădină misterioasă, delicată și senzuală.
(Poemele Sophiei)
© CCC
Cand vezi un om bun, gandeste-te sa-l intreci; cand vezi un om rau, cerceteaza-ti inima.
Nimeni nu e rau degeaba.
Îmi place mintea ei de zână-înțeleaptă.
(Poemele Sophiei)
© CCC
Vezi tu, eu sunt scriitor,
Un om care numeşte totul cu numele lui,
Și fură aroma unei flori vii.
(Străinul: Poezie aleasă)
© CCC
O faptă rea se-ndreaptă printr-o faptă bună, o vorbă rea nu se îndreaptă prin nimic.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.