Citate de Johann W. Goethe

Crescuţi în linişte, izolare şi odihnă, Suntem deodată aruncaţi în lume; Loviţi de o sută de mii de valuri, Totul ne atrage, multe lucruri ne plac, Multe altele ne tulbură, şi de la oră la oră, Sufletul nostru neliniştit se clatină; Experimentăm senzaţii şi ceea ce am simţit, Vârtejul schimbător al lumii împrăștie departe de noi. © CCC

Absurdul umple lumea.

Trateaza-i pe oameni ca si cum ar fi ceea ce ar trebui sa fie si ajuta-i sa devina ceea ce sunt capabili sa fie. © CCC

A năzui necontenit spre existenţa cea mai înaltă. (Faust)

E de temut cel care n-are nimic de pierdut.

Naivitatea este o purtare prin care nu bagi de seama ca vei fi judecat de altii.

Cel ce pe sine nu se poate stapani ce bucuros ar vrea sa stapaneasca pe vecin.

Suprema culme la care poate ajunge omul este constiinta propriilor sale conceptii si idei, cunoasterea de sine, care-i deschide calea sa cunoasca temeinic si alte firi.

Cea mai pură fericire a lumii include un presentiment de suferință. (Evreul rătăcitor, 1836)

Acolo unde e multa lumina, e si umbra mai puternica.

Mai presus de toate sa aveti incredere in voi insiva, pentru ca atunci si ceilalti v-o arata.

Între noi să fie adevărul. (Ifigenia în Taurida, act. III, sc. 1). O pledoarie pentru adevăr.

O culegere de anecdote şi maxime este cea mai preţioasă comoară pentru omul de lume, dacă ştie să presare la locul potrivit pe cele dintâi, iar pe celelalte să şi le amintească în cazuri adecvate.

Nu recunosc o mai nobila insusire decat a recunoaste dusmanului meritele sale.

Să-mi fii tu oare-n veci pierdută? Te-ai dus fără păreri de rău? În încăperea-acum tăcută Aud într-una râsul tău.   Cum călătorul, dimineața, Scrutează-al spațiului mister, Dar zarea i-o ascunde ceața, Iar ciocârlia cântă-n cer:   Astfel privirea mea străbate Prin crâng, pe câmp, prin locuri noi, Iar cântecele mele toate Te cheamă jalnic înapoi! (Celei de departe) Traducere de N. Porsenna

Esentialul este sa invatam sa ne dominam. De mi-as fi dat drumul nestapanit, aveam in mine germeni care m-ar fi putut distruge si pe mine si pe cei din juru-mi.

Supremul merit al fiintei ganditoare e acela de a putea actiona la maximum asupra imprejurarilor, nepermitandu-le decat un minim de actiune asupra ei.

Mentalitatea ipocrita a societatii noastre iarta mai usor o fapta vinovata, daca-i invaluita in pudoare, decat greseala, marunta si inocenta in fond, care sfideaza.

A descoperi lipsurile nu este suficient, daca nu propui si mijloacele de indreptare.

Nimeni nu este mai înrobit decât cel ce se crede liber fără să fie. (Cugetări în proză, 1870)