Citate de René Guy Cadou

Încerc, mai ales, să dau viaţă poeziilor mele, să le dau un miros de pâine albă, un parfum de liliac, prospețimea unei tulpini de salvie. (Elena sau regnul vegetal) © CCC

Tineretul e resortul insufletirii unui neam; termometrul spiritului de jertfa al societatii.

Oricine, in inflacararea tineretii sale, s-a crezut in stare de pasiuni uriase, de fapte marete, macar o zi, o clipa.

Tineretul nu are nevoie de prieteni - are nevoie doar de mulțime. © CCC

Copilaria nu dispare niciodata din noi; ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vietii noastre.

Copilaria e o traire de vis edenic, de dulce confuzie intre real si imaginar... joc si capricii, tristete si bucurie, naivitate si precocitati stingheritoare, pitorescul limbajului, absenta de protocol ipocrit, instincte sadite vartos, dar in germen, si mai ales nevoia de imaginatie integrala si nebanuite resurse de omenie... treapta de nelipsit in ordinea candorii universale... Copilaria exprima candoarea omului in starea incipienta, cand egoismul produs de societate inca n-a rasarit.

Cine-n astă dimineață-și deschisese Rochia-i purpurie către soare, Pe neașteptate, pierzându-și în amurg Faldurile rochiei purpurii, Și culoarea asemănătoare feței tale.   Vai! vezi cum în puțin spațiu, Iubito, ea își are locul. Vai! Vai, frumuseții sale lăsate să piară! O, într-adevăr, mamă vitregă e Natura, Când asemenea floare durează Doar de dimineață până seara!   Deci, crede-mă, iubito, Cât timp ți-s anii încă-n floare În frageda-ți tinerețe, Culege, culege-ți anii tineri: Ca și acestei flori, bătrânețea Îți va ofili frumusețea. (Ode, Pentru Casandra, Iubito, hai să vedem dacă trandafirul…) © Copyright CCC All right reserved

Unul dintre semnele tineretii care trece este nasterea unui simt al tovarasiei fata de celelalte fiinte umane cand ne aflam locul printre acestea.

Să fii veşnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simţi bine, să ai un ideal în viaţă pentru care să lupţi şi pe care să îl cucereşti.

Oare prin ce trista fatalitate omul nu se poate bucura in acelasi timp de toate facultatile naturii sale, de toate perfectiunile, de care nu e susceptibil decat la varste diferite?... in momentul in care spiritul omului a ajuns maturitatea, trupul lui incepe sa-si piarda puterea... inteligenta a crescut, dar sufletul si-a pierdut elasticitatea si impresionabilitatea; ... dar, pentru ce omul, la urma urmei, n-ar suferi si el soarta comuna tuturor fiintelor ? Cand culegem fructul cel minunat mai putem oare avea pretentia sa respiram in acelasi timp si parfumul florii? Tineretea a avut nevoie de acea delicatete a sensibilitatii, pentru a ajunge sa stapaneasca, la maturitate, siguranta spiritului. Se poate ca oamenii foarte mari sunt tocmai aceia care au pastrat, la varsta la care inteligenta este in plina putere, o parte din impetuozitatea impresiilor, proprie tineretii.

Tineretea este ca un copac mic si fraged, cele mai slabe vanturi sunt furtuni pentru el.

Cand aspiratii ce au inca putere si tinerete in ele te parasesc dintr-o data intr-o dimineata, cand doruri si ganduri pline de vlaga te lasa pe neasteptate fara sa intelegi de ce, sa stii atunci ca-i toamna in sufletul tau; caci numai toamna cad si frunze verzi de pe ramuri...

Înainte de treizeci de ani nu înţelegi prea bine cuvântul "tinereţe". © CCC

Varsta noastra se masoara dupa intensitatea vietii.

Sfanta virtute a copilariei, scanteia pura a bunatatii, cat de odihnitoare e lumina ta! Cat de intunecata ar fi lumea fara ochii copiilor.

Cand esti tanar si vesel o scoti intotdeauna la capat. N-am ajuns la filozofia asta nici citind si nici meditand, ci cunoscand viata si nenorocirile ei.

Emoția poetului nu vine din ceea ce vede, ci din ceea ce îndură. (Uz intern) © CCC

Este sigur ca numai sentimentele vagi si tumultuoase ale tineretii sunt proprii sublimului.

Mi-ar plăcea foarte mult această critică a poeziei: poezia este inutilă ca ploaia. (Uz intern, 1951) © CCC

Un om cu cat se intoarce mai mult inapoi, cu cat se avanta mai mult inainte, cu atat e mai mare… Prezentul e o consecinta necesara a trecutului si viitorul o consecinta necesara a prezentului; prezentul e un punct indivizibil si curgator pe care omul nu poate sta, asa cum nu poate sta pe varful unui ac.