Neguri albe, strălucite
Naşte luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le întinde pe câmpie;
S-adun flori în şezătoare
De painjen tort să rumpă,
Şi anină-n haina nopţii
Boabe mari de piatră scumpă.
Lângă lac, pe care norii
Au urzit o umbră fină,
Ruptă de mişcări de valuri
Ca de bulgări de lumină.
Dându-şi trestia-ntr-o parte,
Stă copila lin plecată,
Trandafiri aruncă roşii
Peste unda fermecată.
Ca să vad-un chip, se uită
Cum aleargă apa-n cercuri,
Căci vrăjit de mult e lacul
De-un cuvânt al sfintei Miercuri;
Ca să iasă chipu-n faţă,
Trandafiri aruncă tineri,
Căci vrăjiţi sunt trandafirii
De-un cuvânt al sfintei Vineri.
Ea se uită... Păru-i galben,
Faţa ei lucesc în lună,
Iar în ochii ei albaştri
Toate basmele s-adună.
(Crăiasa din poveşti, 1876)
O poveste fascinantă este rareori întru totul adevărată.
Poveștile bune nu lipsesc, dar cele mai bune sunt cele adevărate.
(În căutarea zilei de mâine – Originile)
© CCC
Povestea pe care o spunem este povestea eternă a iubirii în ținutul etern al poeziei; nu punem date eternității.
(Iberia)
© CCC
Sunt spiritul care neagă,
Întotdeauna, totul.
(Mefistofel, actul II)
© CCC
Son lo spirito che nega
Sempre, tutto.
Când te-am văzut, m-am îndrăgostit, iar tu zâmbești pentru că știi.
(Falstaff)
© CCC
Come ti vidi
M’innamorai,
E tu sorridi
Perché lo sai.
Eu nu ştiu ce poate să fie
Că-mi sună mereu în urechi
Cu veşnica-i melancolie
Un basm din zilele vechi.
Se-ntunecă fără de veste,
Lin apele Rinului curg,
Şi cresc ale munţilor creste
Măreţ strălucind în amurg.
Pe stâncă un chip de femeie
S-arată din negură blând,
Brăţara-i de aur scânteie,
Ea-şi piaptănă părul cântând.
Ea-şi piaptănă părul şi cântă
Un cântec de vrajă al ei;
Te farmecă şi te-nspăimântă
Cântarea frumoasei femei!
Pescarul, nebun, se repede
Cu luntrea lui mică şi, dus,
Nici valuri, nici stâncă nu vede,
El caută numai în sus.
Vâltoarea-l izbeşte de coasta
Stâncoasă, şi moare-necat:
Loreley a făcut-o aceasta
Cu viersul ei fermecat.
(Lorelei)
(Traducere de Șt. O. Iosif)
Adio, acum și pentru totdeauna, amintiri sfinte!
(Otello)
© CCC
Ora e per sempre addio, sante memorie!
Poate că povestea este partea cea mai frumoasă a vieţii omeneşti… cu poveşti ne leagănă lumea, cu poveşti ne adoarme… Ne trezim şi murim cu ele.
Forma ideală cea mai pură
A frumuseții eterne.
(Mefistofel, actul IV - Despre femeie, replica lui Faust către Elena)
© CCC
Forma ideal purissima
Della bellezza eterna.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.