Citate de Alice Munro

Neguri albe, strălucite Naşte luna argintie, Ea le scoate peste ape, Le întinde pe câmpie; S-adun flori în şezătoare De painjen tort să rumpă, Şi anină-n haina nopţii Boabe mari de piatră scumpă. Lângă lac, pe care norii Au urzit o umbră fină, Ruptă de mişcări de valuri Ca de bulgări de lumină. Dându-şi trestia-ntr-o parte, Stă copila lin plecată, Trandafiri aruncă roşii Peste unda fermecată. Ca să vad-un chip, se uită Cum aleargă apa-n cercuri, Căci vrăjit de mult e lacul De-un cuvânt al sfintei Miercuri; Ca să iasă chipu-n faţă, Trandafiri aruncă tineri, Căci vrăjiţi sunt trandafirii De-un cuvânt al sfintei Vineri. Ea se uită... Păru-i galben, Faţa ei lucesc în lună, Iar în ochii ei albaştri Toate basmele s-adună. (Crăiasa din poveşti, 1876)

Treburile casnice nu m-au deranjat niciodată... ceea ce m-a deranjat, mai târziu, a fost faptul că era de așteptat ca aceasta să fie viața ta... când ești casnică, ești constant întreruptă. Nu ai spațiu în viața ta. © CCC

Scriitorii scriu mereu despre infidelitate. E atât de dramatică. Cruzimea ei, misterul, complicațiile, constatarea că ai crezut că ești o singură persoană, dar ești și această altă persoană. Viața nevinovată și viața vinovată. Doamne, e plină de lucruri pentru un scriitor. Mă îndoiesc că se va demoda vreodată.

Modul de a începe este să nu mai vorbeşti şi să începi să faci. © CCC

Începutul nu prevestește sfârșitul. (Istoriile) © CCC

Începutul nu lasă să se întrevadă sfârșitul. (Povestiri)

Aliud ex alio iter suscipitur et spectacula spectaculis mutantur. Orice drum începe din altul şi peisajele îşi schimbă înfăţişarea. sau O călătorie urmează după alta și peisajele se schimbă unul după altul. (Seneca)

Uneori îmi iau începutul unei povești dintr-o amintire, o anecdotă, dar asta se pierde și de obicei este de nerecunoscut în povestea finală. © CCC

Poveștile bune nu lipsesc, dar cele mai bune sunt cele adevărate. (În căutarea zilei de mâine – Originile) © CCC

A scintilla una augetur ignis. Dintr-o singură scânteie se înteţeşte focul. sau Dintr-o scânteie, un foc mare.

Complexitatea lucrurilor - lucrurile din interiorul lucrurilor - pare să fie fără sfârșit. Adică nimic nu este ușor, nimic nu este simplu. © CCC

Mă-ntreb ce-ar putea să însemne Mâhnirea din sufletul meu. E-o veche poveste, pesemne, Ce-mi stăruie-n minte mereu. E clipa când se înserează, Iar Rinul curge domol. Mai arde o ultimă rază Pe creștetul muntelui gol. Mai mândră-ntre mândre fecioare, Cu părul de aur, stă sus. Cosița și-o piaptănă-n zare De aur scăldată-n apus. Se piaptănă-n raza-aurie C-un piepten de aur, cântând. Vrăjită-i acea melodie, Descântecul ei de ne-nfrânt. Vâslașul ascultă din luntre Și-un dor îl încearcă nespus. Cum poate el stânca s-o-nfrunte Când ochii lui cată în sus? La urmă se pierde-n vâltoare, Furat de mirajul bălai, De vină a fost mi se pare, Cu cântecul ei, Lorelei. (Lorelei)

Tot ce priveşti poate deveni o poveste şi poţi face o poveste din tot ce atingi. © CCC

O poveste fascinantă este rareori întru totul adevărată.

Cred că asta e ceva ce începe să-mi placă pe măsură ce îmbătrânesc: finalurile fericite. © CCC

Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   De pe stamine de alun, din plopii albi, se cerne jarul. Orice-nceput se vrea fecund, risipei se dedă Florarul.   Polenul cade peste noi, în preajmă galbene troiene alcătuieşte-n aur fin. Pe umeri cade-ne şi-n gene.   Ne cade-n gură când vorbim, şi-n ochi, când nu găsim cuvântul. Şi nu ştim ce păreri de rău ne tulbură, pieziş, avântul.   Ne-om aminti cândva târziu de-această întâmplare simplă, de-această bancă unde stăm tâmplă fierbinte lângă tâmplă.   Visând, întrezărim prin doruri - latente-n pulberi aurii – păduri ce ar putea să fie şi niciodată nu vor fi. (Risipei se dedă florarul)

Amintește-ți mereu că, atunci când un bărbat părăsește o încăpere, lasă totul în urmă (…). Când o femeie iese dintr-o încăpere, ia cu sine tot ce s-a întâmplat acolo. (Prea multă fericire)

Eu mă scăldam prin pâraie cu ochii deschiși, Era o apă de cleștar și de stele - Pești alburii, pâlpâind ca-ntr-un vis, Lunecau lângă genele mele. (Începutul, 1956)

Timpul este ceva care mă interesează foarte mult - trecutul și prezentul și modul în care trecutul apare pe măsură ce oamenii se schimbă. © CCC

Memoria este modalitatea prin care ne tot spunem nouă înșine propriile povești - și le spunem altora o versiune oarecum diferită a poveștilor noastre. © CCC