O, dacă Soarta ne unea,
Cum îmi juraseși, mi se pare,
N-aș mai fi fost, în pacea mea,
De-atâtea nebunii în stare!
De vină tu ești, deci, deși
Certat sunt eu, pentru păcate,
De cei ce n-au de unde ști
Că tu ai rupt logodna, poate.
Mi-era, ca și al tău, curat
Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice păcat. -
Azi, altuia îi ești femeia!
Aș fi în stare să-i zdrobesc
Și liniștea și fericirea,
Dar pentru că te mai iubesc, regret
Nu-l pot urî - așa mi-e firea!
De când plecat-ai, în zadar
Îmi caut tihna, chip de înger!
Tot ce găseam la tine, doar
La multe caut azi, și sânger!
Adio, deci, nu te regret,
Nădejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mândria însă-ncet, încet,
M-o face să te-alung din mine!
(…)
Azi, caut alte bucurii:
În câte o ceată zgomotoasă
(Pe gânduri, aș înnebuni!)
Încerc sa uit tot ce m-apasă.
Dar chiar așa, câte un gând
Se mai strecoară prin beție, -
Și diavolii m-ar plânge - aflând
Că te-am pierdut pentru vecie!
(Unei doamne)
Fără iubire, lumea ar fi lipsită de viață.
© CCC
Raceala si nepasarea in prietenie au motivele lor. In dragoste, nu exista alt motiv de a nu se mai iubi unul pe altul decat faptul de a se fi iubit prea mult.
A iubi înseamnă a fugi din lumea ta în lumea altuia.
(Somnambulii)
© CCC
Dovada cea mai sigura a unei iubiri adevarate este sa devii cu totul altfel decat erai si sa nu mai ai nici ambitii, nici placeri, dupa ce ai fost toata viata robit lor.
O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou.
Nu-i deșert, nu-i prăpastie, nici ocean pe care nu le-aș putea trece cu tine. Cu cât vom trăi mai mult împreună, viața va fi ca o îmbrățișare tot mai strânsă, mai deplină! Nu ne va mai tulbura nimic, nici o grijă, nici o piedică! Vom fi singuri, numai unul al altuia, pe veci…
(Doamna Bovary)
Toți suntem o rază de soare pentru cineva... Dar nu știm întotdeauna asta.
(Micul Prinț)
© CCC
In dragoste, cuvintele fac minuni: nici o inima nu rezista farmecului lor.
Vei fi iubit in ziua in care vei putea sa-ti arati slabiciunile fara ca celalalt sa se foloseasca de asta pentru a-si amplifica puterea.
Iubirea este cerul care revarsa asupra indragostitilor efluvii de azur.
Dragostea e frumoasa tocmai pentru ca nu poate cunoaste nicio constrangere; e preferinta sincera.
E de ajuns sa fii laolalta cu cei pe care-i iubesti. Ca visezi, ca le vorbesti, ori ca nu le vorbesti deloc, ca te gandesti la ei, ori la lucruri de care nu te sinchisesti atat, dar te afli in preajma lor, iti e deopotriva de placut.
(Caracterele - Despre inima)
Toti stiu ca legaturile de dragoste sunt guvernate de factori necontrolabili, pe care, de obicei, nici o terta persoana nu-i poate intelege. Si totusi, judeca aceste legaturi cu o duritate inumana, pe baza unor considerente exterioare, care n-au nici o tangenta cu esenta unei legaturi de dragoste.
Iubirea este o valoare absoluta, autonoma. Acest lucru este uitat de tertele persoane, atata timp cat sunt terte.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.