Suntem liberi sa alegem intre bine si rau; nu suntem ca buturuga care, aruncata pe rau, nu poate merge decat intr-un fel, pe cursul apei; avem in noi puterile inotatorului si putem sa alegem directia care ne convine, sa luptam impotriva valurilor si in pofida curentului, sa mergem, mai mult sau mai putin, unde vrem. Nici o constrangere absoluta nu apasa asupra vointei noastre si noi stim si simtim ca, in ce priveste faptele noastre, nu suntem incatusati, prin nici un fel de vraja. Toate nazuintele noastre spre frumos si spre bine ar fi paralizate, daca am gandi altfel…Fara aceasta, unde ar mai fi responsabilitatea? si la ce-ar sluji sa invatam, sa sfatuim, sa predicam, sa certam si sa pedepsim? La ce bun legile, daca n-ar fi credinta universala cum e si faptul universal ca depinde de oameni si de hotararea lor individuala de a se conforma lor sau nu? In fiecare clipa a vietii noastre, constiinta noastra proclama ca vointa ne este libera. E singurul lucru care e cu totul al nostru, si directia, buna sau rea, pe care i-o dam nu depinde, in definitiv, decat de noi.
E de ajuns numai sa vrei cand te apuci de lucruri mari.
Nu trebuie niciodata sa ti se para ceva cu neputinta.
Nu fi o algă într-o mare calmă și tremurătoare
Care-ți îndoaie voința de acum încolo.
Ferm în bătaia vânturilor și a valurilor,
Adună-n tine neclintirea copacilor și a stâncilor.
(Adonis)
© CCC
Voința este oarbă, durerea, mioapă.
© CCC
Exista in om ceva superior limbajului, aceasta este vointa.
Cat de usor lovesti mereu un lucru,
tot il infrangi si-l birui pan-la urma.
Nu vezi cum picatura cea de apa,
cazand pe piatra, gaureste piatra?
A-ti impune vointa altora inseamna forta. A ti-o impune tie insuti inseamna forta superioara.
(Cugetări)
© CCC
Vointa este singura care poate coordona fortele statului in vederea realizarii scopului sau, care este binele comun.
Este mare diferenta intre dorinta si vointa: dorinta care pluteste cu moliciune pe nori, vointa, care alearga pe picioare prin pietre: una care asteapta totul de la intamplare, alta care nu cere nimic decat de la ea insasi.
Vointa e semnul libertatii.
A-și impune voința altora înseamnă forță. A și-o impune sie însuși înseamnă forță superioară.
(Cugetări)
In caracterul omenesc, energia este, la drept vorbind, pivotul puternic, omul insusi. Singura ea da impuls faptelor lui si suflet nazuintelor. Ea da un punct de sprijin oricarei sperante legitime si speranta, la randul ei, da vietii adevarata mireasma.
Nimic nu e cu neputinta: sunt cai care duc la toate lucrurile. Daca am avea destula vointa, am avea intotdeauna si destule mijloace.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.