Tu, născătoarea ginţii lui Enea,
Tu, zeilor ș-al oamenilor farmec,
O, Venus, rod de viaţă, care pururi,
Sub bolta cea de stele călătoare,
Împoporezi câmpiile mănoase
Şi marea purtătoare de corăbii;
Prin tine doar tot neamul de fiinţe
Începe-se şi, scos din întuneric,
Prin tine vede-a soarelui lumină.
Din calea ta fug nourii, zeiţă,
Și vânturile; iscusit, pământul
În drumul tău aşterne flori suave
Și ţie râde linul mării, ţie,
Scăldat în valuri de lumină, cerul
Zâmbește blând! Când zori de primăvară
S-au revărsat și roditorul zefir,
Descătușat, începe iar să bată,
Atunce zburătoarele din aer
Vestesc întâi sosirea ta, zeiţă […]
(Poemul naturii, Invocaţie către Venus)
(Traducere, Teodor Naum, filolog și traducător, 1.09.1891, Iași –19.03.1980)
Când ești pe drum spre fapte mari, nu trebuie să te împiedici de lucruri mărunte.
Nu fi o algă într-o mare calmă și tremurătoare
Care-ți îndoaie voința de acum încolo.
Ferm în bătaia vânturilor și a valurilor,
Adună-n tine neclintirea copacilor și a stâncilor.
(Adonis)
© CCC
Imi e destul sa stiu ca pot.
Vointa este esenta vietii sociale.
Grosimea unui zid conteaza mai putin decât voința de a trece de el.
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.