Veneam cântând spre ochii-ți visători,
cu mari buchete-n braț. Aveai pe masă
grădini și-alei de felurite flori,
ca în Liban, pontifica mireasă.
Flori ce plutesc pe apă, flori de fulgi,
sau flori în munți, pe niște stânci severe,
flori grase tolănite-n clime dulci
și flori ce cresc sub cer de sticlă-n sere.
Dar tu ai râs de gestu-mi desuet
și de neprihănita-i vâlvătaie,
ai pus sub îndoială un poet
buchetul risipindu-l prin odaie.
M-am răzbunat atunci pe flori. Și sunt
dușmanul lor de temut. Dau foc prin Rome
de trandafiri, cutreier devastând
hectare mari de flăcări și arome.
Fără grădini prin anii mei te plimbi,
prădând frumos dactilii amintirii.
Am palme însângerate și cu ghimpi,
că-n drum am pălmuit toți trandafirii.
(Prinos de flori)
Nu există plăcere mai dulce decât să surprinzi reacția unui om căruia i-ai oferit mai mult decât se aștepta.
(Spleen-ul Parisului)
© CCC
S-au aprins în noapte stele.
Ce aproape sunt de ele!
Numai să întind o mână
Și-una-n palm-o să-mi rămână.
Mamă, vrei de ziua ta
Să-ți aduc în dar o stea?
(8 Martie)
Dumnezeu ne-a lăsat cel mai scump dar din toate:
iubirea – jarul, lava –
așa cum unor plante,
le-a dat otrava.
De-ar fi să-ți împărtășești odată
Tu bogățiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai.
Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adâncuri îmi răsare,
Căci numai din adâncul mării
Se pescuiesc mărgăritare…
(O lacrimă)
O, pentru câte haruri mi-ai dăruit de-atunci,
Ți-aș da atâtea imnuri cât fir de iarbă-n lunci,
Ți-aș da atâtea lacrimi câți stropi pe-un cer senin,
Dar numai doi ochi, Doamne, și doi genunchi Ți-nchin!
(Pe ulițele lumii)
Mi s-a oferit o vilă gratuită la Hollywood, dar am spus nu, mulțumesc, prefer să locuiesc în Italia.
© CCC
Dumnezeu dăruiește atât cât putem noi primi de la el, iar acest lucru depinde de cât de mult ne-am golit de noi înșine.
Fără daruri, Crăciunul nu ar fi Crăciun.
(Cele patru fiice ale doctorului March / Micuțele doamne)