Ne amintim că Empedocle spunea că Iubirea strânge laolaltă părţile formând corpuri întregi. Şi Anaxagoras îşi imagina un fel de forţă care, ca să spunem aşa, asigură ordinea şi creează oamenii, animalele, copacii şi florile. Această forţă el o numea spirit sau raţiune.
(Lumea Sofiei)
Sofronia-i fecioara; el – Olind…
De-un crez cu ea, sfios cum ea-i frumoasă,
Nimic cerându-i, mult nespus dorind,
Puțin sperând că ea-i va fi crăiasă,
Necutezând, nu-i spune-ncinsul jind.
(Ierusalimul eliberat)
Când iubirea stabilește regulile, dorința de putere nu mai există; acolo unde puterea este cea care domină, iubirea este distrusă. Una este umbra celeilalte.
Iubirea…
Te seceră ca pe grâu
Te treieră până la goliciune
Îți vântură pleava
Te macină până la purificare.
(Despre iubire)
Fugind de tine, el în curând spre tine
o să alerge și-o să-ți stea alături!
De nu-ți primește darul, – în curând el însuși
Va fi să-ți deie daruri. Și de nu te place
Curând te va iubi, ca prins de flăcări.
(Imn catre Afrodita)
Pe tron de aur, tu Afrodita eternă
Frumoasă fiică-a lui Zeus, eu te rog fierbinte
nu-mi pune în suflet
amărăciuni și doruri,
ci ca deunăzi când ai venit ascultându-mi
din depărtare strigătul meu și oftatul
și părăsindu-ți mândrul palat de la zare,
porneai spre mine albă, în carul de aur, –
tu vino iarăși!
Frumoase păsări repezi, la car văzusem
cum te aduc spre noi, cu bătăi de aripi.
Ce repede zburau. Tu, de trei ori slăvită,
cu chip zeiesc, ales, ai surâs spre mine,
m-ai întrebat ce am de te chem într-una
și ce vrea, turburat, zbuciumatu-mi suflet –
– ”Pe cine ai vrea tu să-ți aducă Pito
Iubirii tale, deci ? De ce suferi Sapho?
Fugind de tine, el în curând spre tine
o să alerge și-o să-ți stea alături!
De nu-ți primește darul, – în curând el însuși
Va fi să-ți deie daruri. Și de nu te place
Curând te va iubi, ca prins de flăcări.”
Deci vino iarăși Zeiță și fă să-mi piară
aceste gânduri grele. Și împlinește-mi
tot ce-mi dorește inima. Te chem, Zeițo!
(Imn catre Afrodita)
Ce să-i faci, cel care iubeşte trebuie să împartă soarta celui pe care îl iubeşte.
(Maestrul și Margareta)
M-a privit mirată, iar eu mi-am dat seama deodată că iubisem toată viaţa mea această femeie!
(Maestrul și Margareta)
Aşadar, ea îmi spuse că ieşise în ziua aceea din casă, cu flori galbene în braţe, ca eu, în sfârşit, s-o găsesc, şi că, dacă nu ne-am fi întâlnit, s-ar fi otrăvit, pentru că viaţa-i era pustie. Da, dragostea ne lovise fulgerător, am înţeles acest lucru chiar în aceeaşi zi, chiar peste un ceas, când ne-am pomenit, fără să ne dăm seama, lângă zidul Kremlinului, pe chei. Stăteam de vorbă, ca şi cum nu ne-am fi despărţit decât ieri, parcă ne cunoşteam de ani şi ani.
(Maestrul și Margareta)
Dragostea răsărise în calea noastră, aşa cum din pământ răsare într-o ulicioară un ucigaş — ne lovi pe amândoi deodată! Astfel loveşte fulgerul, şi tot aşa pumnalul! De altminteri, ea, mai târziu, susţinea că lucrurile nu stau aşa, că ne iubeam de mult, de când lumea, fără să ne cunoaştem, fără să ne fi văzut vreodată…
(Maestrul și Margareta)