Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate despre Natura

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă

Şi de polen şi sevă în jur s-a risipit;

Copacul, plin de soare, îşi picură-a lui vrajă;

Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

 

Frunzişurile limpezi par creţe, moi dantele;

Şi iarba şi sămânţa şi mugurul verzui,

Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;

Nu-i primavară numai, deşi nici vară nu-i!

 

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!

Flori de migdal şi piersic, corolele clătind,

Vibrează ca o roză roire de albine,

Cu inima parfumate şi guri spre noi tânjind.

 

Nimic nu mişcă. Pacea-i deplină în natură!

Pe la ferestre, storuri de trestii odihnesc;

Chiar gâzele-n nisipuri, sub umbra de răsură,

Au ameţit de parcă, sfârşite, se topesc.

 

Nu simţi nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;

Eşti un copil, ce cată, nestânjenit şi pur,

Cu braţele întinse, pe ţărm să se desfete

Pe pajiştea tivită de cerul de azur.

 

Ce bun, ce lent e totul, ce linişte descinde…

Şi totuşi, obsedante, moi griji parcă respir;

Brusc, liniştea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.

O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

(Amiază paşnică)

Natura e oglinda cea mai limpede, e destul sa privesti in ea!

Natura este singura carte in care fiecare fila pastreaza cate un adevar.

Adu-mi apusul de soare-ntr-o cupă,
Socoate cănile din zori – şi după
Să-mi spui cu Rouă câte-s pline,
Şi dimineaţa cât se-ntinde –
Când doarme ţesătoarea – cine
Mai ţese pânzele senine!

Şi scrie-mi câte note ai simţit
În extazul Prihorului ameţit
În ramul plin de uimire nouă –
Ţestoasa câte plimbări a făcut –
Albina câte potire a băut,
La marea Orgie cu rouă!

Bolta curcubeului de cine e dusă
Şi cine mână zarea supusă
Cu nuiele subţiri de Azur?
Degetele cui sunt stalactite –
Salbele nopţii de cine-s socotite
De nu s-a pierdut vreuna-mprejur?

Şi cine a clădit Căscioara Albă, cine
A zăvorât ferestrele atât de bine
Ca spiritu-mi să nu pătrundă în larg?
Cine-ntr-o zi de gală anume
Îmi va deschide dincolo de lume
Şi voi lăsa zorzoanele în prag?

(traducere de Ileana Mihai-Ştefănescu)

Toată viața mea am fost preocupat de natură. Pe termen scurt, poate am avut dreptate, dar pe termen lung, am greșit cu siguranță. Avem nevoie de natură mai mult decât are ea nevoie de noi.

© CCC

Stăpânim natura doar supunându-ne ei.

(Noul Organon)

Cu cat ne apropiem mai mult de natura, cu atat e mai bine. Omul nu este foarte complicat.

© CCC

Natura nu face salturi.

Geniul omenesc nu va putea nicicand nascoci inventii mai desavarsite ca acelea create de natura, in care nu lipseste nimic si nimic nu-i de prisos.

Natura a creat totul, apoi a distrus matricea!

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.