Știința nu trebuie să se predea în fața Universului și atunci când Pascal încearcă să deducă existența lui Dumnezeu din presupusa infinitate a Naturii, putem considera că se uită în direcția greșită.
© CCC
Din câte văd, o astfel de teorie [a atomului primordial] rămâne cu totul în afara oricărei chestiuni metafizice sau religioase. Îl lasă pe materialist liber să nege orice Ființă transcendentală.
© CCC
Expansiunea a avut loc în trei faze: o primă perioadă de expansiune rapidă în care atomul-univers a fost divizat în fragmente care au dat naștere stelelor, o perioadă de încetinire, urmată de o a treia perioadă de expansiune accelerată.
© CCC
Progresul științific este descoperirea unei simplități din ce în ce mai cuprinzătoare… Succesele anterioare ne dau încredere în viitorul științei: devenim din ce în ce mai conștienți de faptul că universul este cognoscibil.
© CCC
Biblia nu știe nimic despre fizică, iar fizica nu știe nimic despre Dumnezeu.
© CCC
Eram interesat de adevăr, din punct de vedere al mântuirii, la fel de mult ca și de adevăr din punct de vedere al certitudinii științifice. Mi s-a părut că există două căi către adevăr și am decis să le urmez pe amândouă.
© CCC
Ar trebui ca un preot să respingă relativitatea pentru că nu conține o expunere cu autoritate asupra doctrinei Treimii? Odată ce realizezi că Biblia nu se pretinde a fi un manual de științe, vechea controversă dintre religie și știință dispare… Doctrina Trinității este mult mai greu de înțeles decât orice în relativitate sau în mecanica cuantică; dar, fiind necesară pentru mântuire, doctrina este afirmată în Biblie. Dacă teoria relativității ar fi fost necesară și pentru mântuire, ea i-ar fi fost revelată Sfântului Pavel sau lui Moise.
© CCC
Evoluția lumii poate fi comparată cu un spectacol de artificii care tocmai s-a încheiat: câteva dâre roșii, cenuşă și fum. Stând pe cenuşa bine răcită, vedem estomparea lentă a soarelui şi încercăm să ne amintim strălucirea dispărută a originii lumilor.
© CCC
Henric al IV-lea era un mare iubitor de vorbe de duh. Într-o zi, trecând printr-un sat, unde a fost nevoit să rămână la cină, a poruncit să-i fie adus cineva despre care se spune că este cel mai isteț, pentru a se întreține cu el în timpul mesei. Sătenii i-au spus că este un bărbat pe nume Gaillard. “Prea bine! spuse el, hai să mergem să-l luăm”.
Acest țăran venind, regele i-a poruncit să se așeze vizavi de el, de partea cealaltă a mesei unde mânca. „Cum te cheamă?”, l-a întrebat regele. „Sire, răspunse țăranul, mă cheamă Gaillard”.
– Ia să-mi spui, care este diferența dintre un ștrengar (un gaillard) și un crai (un paillard)?
– Sire, răspunse țăranul, nu e decât masa între cei doi.
– Ei, drăcie! M-am prins, spuse regele râzând. Nu mă așteptam să găsesc o minte atât de ageră într-un sat atât de mic.
© CCC