Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate

E trist ca nimeni să te ştie,

Dar şi mai trist să-ţi zici mereu

Că te-a pătruns nimicnicie

Deşi ai fost ca Dumnezeu.

 

Unde sunteţi, iubiri deşarte,

Ochi mari ce nu-i mai pot uita?

O, fugi departe, fugi departe,

La ce mă-ngâni cu faţa ta?

 

În viaţa lumii acestie,

Ce-i fără capăt şi-nceput,

În toată neagra veșnicie

O clipă numai te-am avut.

 

De-atunci te chem din întuneric

Şi amintirea ta dezmierd

Până ce răsari… un vis himeric,

Abia răsari… şi iar te pierd.

 

Ca la un zvon ce lin adie

Urechea țin, mereu ascult…

Tot mai puţină armonie…

Pustiu din ce în ce mai mult.

 

Şi din comoara-mi de suspine,

Cu amintiri, cu dor îmbrac

Acest amor bogat în chinuri

Şi-n mângâieri, de tot sărac.

(E trist ca nimeni să te ştie)

Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire.

Când te pierzi în valul vieţii

Trist la ţărm doar eu rămân:

Braţe fără de nădejde,

Navă fără de stăpân.

*

Cum se turbură izvorul

Când din el drumeţul bea,

Astfel mă înfioră dorul

Când răsari în calea mea.

*

Tu eşti aerul, eu harpa

Care tremură în vânt,

Tu te mişti, eu mă cutremur

Cu tot sufletul în cânt.

*

Eu sunt trubadurul. Lira

Este sufletul din tine,

Am să cânt din al tău suflet

Să fac lumea să suspine.

 

(Catrene)

In mod absolut sigur, scriu lucruri din disperare fata de trupul meu si fata de viitorul care ma asteapta avand acest trup.

Intrebarilor care nu ofera singure raspuns nu li se va da raspuns niciodata.

Cei care stiu sa vada, vad pretutindeni semnele unei atotputernice Intelepciuni.

Tocul este grafitul seismografic al inimii. El poate inregistra cutremurul de pamant, dar nicidecum nu-l poate prezice.

A fost odată ca niciodată,

Un uriaş cu ochi albaştri,

Îndrăgostit de o femeie mărunţică,

Ea visa să aibă o căsuţă foarte mică

Cu o grădină sub fereastră

Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină,

Dar uriaşul, cu mâinile lui de uriaş,

Menite să înalţe un întreg oraş,

Nu putea construi visul femeii,

Adică, o căsuţă foarte mică

Cu o gradină sub fereastră

Şi în grădină mult caprifoi cu florile-n lumină,

Iar într-o zi, când soarele-a apus,

Ea ochilor albaştri le-a spus:

“Rămâneţi cu bine!”

Căci a venit unul cu avere şi stare

Şi a dus-o pe femeia mărunţică

La visul ei, adică,

La o căsuţă foarte mică,

Cu o gradină sub fereastră

Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină.

De atunci uriaşul e singur pe lume,

Singur de tot,

Dar a înțeles

Că dragostea lui de uriaş,

Menită să înalţe un întreg oraş,

Nu ar fi putut încăpea

Într-o căsuţă foarte mică

Cu o gradină sub fereastră,

Şi în gradină mult caprifoi cu florile-n lumină.

 

Deci, a fost odată ca niciodată,

Un uriaş cu ochi albaştri,

Îndrăgostit de o femeie mărunţică,

Femeia… visa…

 

(Uriaşul cu ochi albaştri)

Întrebam aseară luna gânditoare:

– Dacă prin poiene a rămas o floare

Neculeasă încă pentru draga mea, –

Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate,

Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea,

Raza ta sfioasă printre crengi străbate

De-mi încurcă paşii luminoase fire,

Deşteptând în cale câte-o amintire, –

Dacă până-n ziuă visurile trec

Dar rămân în suflet, – pentru ce să plec?…

 

– Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna,

Trist şi singur du-te, du-te! zice luna.

 

Şi-ntrebai lumina sufletului meu:

– Dacă fără dânsa timpul trece greu,

Dacă lângă dânsa mi-i aşa de bine,

Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, –

Pentru ce, când toate lacrimile trec

Fără nici o urmă, – pentru ce să plec?…

 

Sufletu-mi răspunse: – Pe cărări pustii,

Du-te-n lumea largă. Şi să nu mai vii.

 

Şi-ntrebai atuncea inima-mi trudită:

– Cea dintâi, nebuno, căzuşi în ispită,

Singură-n tăcere, tu eşti vinovată

Că mă cert cu mine şi cu lumea toată.

Când stelele nopţii farmec nu mai au

Fără ochii dragii, – pentru ce să stau?…

 

Şi-mi răspunse-n şoaptă (o, inima mea!)

– Du-te-n lume singur. Eu rămân cu ea.

 

(Şoaptele nopţii)

Mi-a răsărit în suflet dorul

Ca o plăpândă floare-albastră,

Şi-ntr-un amurg de seară dulce

A înflorit iubirea noastră, –

Dar tu te-ai îngrijit, iubito,

Mai mult de floare, ca de glastră…

 

În taina nopţilor tăcute,

Când clipele se pierd mai greu,

Eu am hrănit cu lacrimi floarea

Ce-ntinerind creştea mereu,

Dar azi chemând uitarea sfântă

Smulg floarea sufletului meu.

(Mi-a răsărit în suflet dorul…)

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.