Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc
Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață;
Prin codri de simboluri petrece omu-n viață
Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc.
Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare
Într-un acord în care mari taine se ascund,
Ca noaptea sau lumina, adânc, fără hotare,
Parfum, culoare, sunet se-ngână și-și răspund.
Sunt proaspete parfumuri ca trupuri de copii,
Dulci ca un ton de flaut, verzi ca niște câmpii,
Iar altele bogate, trufașe, prihănite,
Purtând în ele-avânturi de lucruri infinite,
Ca moscul, ambra, smirna, tămâia, care cântă
Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncântă.
(Corespunderi)
(Traducere de Al. Philippide)
Ceea ce nu e putin imperfect are aerul banal, de unde reiese ca neregularitatea, adica neprevazulul, surpriza, uimirea sunt o parte esentiala si caracteristica a frumusetii.
Invidia dezleaga limbile, dupa cum admiratia le amuteste.
Mijlocul de a fi original: sinceritate absoluta.
Nu poti omori timpul fara a insulta eternitatea.
Sunt clipe in viata in care timpul si spatiul sunt mai profunde si sentimentul existentei imens marit.
Invidia e tovarasul gloriei.
Natura oamenilor este de cele mai multe ori in asa fel alcatuita, incat ii compatimesc pe cei nenorociti si ii invidiaza pe cei fericiti.
Cine nu stie sa fie singur intr-o multime, nu stie sa-si populeze solitudinea.
Invidia…Sentiment pe care nici prietenia nu-l stinge intotdeauna. Nimic nu-i mai greu de iertat decat meritele altuia.