Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.
Sa traiesti cu amintirile este o treaba buna pentru batranete, in amurgul vietii, cand ai ispravit ce ai avut de facut. Dar sa incepi cu asta din tinerete, inseamna ca mori cu zile.
... o, iubire plină de lacrimi - când cel mai apropiat este pentru totdeauna departe!
(Visul deșertului)
© CCC
Opiniile nu supravietuiesc, daca nu ti se da prilejul de a lupta pentru ele.
Personalitatea e cea mai mare fericire harazita oamenilor.
Necesitatea de a fi recunoscatori ne cam tulbura recunostinta. Rapeste oarecum recunostintei bucuria. Suntem inclinati sa devenim susceptibili fata de cel ce ne obliga sa-i fim recunoscatori, prin faptul ca intrebuinteaza in avantajul lui starea de constrangere in care ne aflam.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.