Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.
Trebuie sa ne ducem fiecare propria noastra viata, fara egoism si fara sa-i socotim pe ceilalti numai ca niste mijloace, dar totodata fara sa ne tagaduim cu totul pe noi insine, sa ducem o viata de sine statatoare si potrivita firii noastre, cu un echilibru rational intre indatoririle fata de altii si indatoririle fata de noi.
Daca esti posedat de o idee, o vezi pretutindeni, chiar ii simti mirosul.
Ironia este o tristețe care nu poate să plângă și zâmbește.
© CCC
Personalitatea e cea mai mare fericire harazita oamenilor.
In padurile primitive - ciomagul; in societate - sarcasmul. Expresia fizica a sentimentului, aceeasi: aratarea caninilor.
Ironia este igiena minții.
© CCC
Departarea e ca vantul, stinge focurile mici si le inteteste pe cele mari.
Ironia și inteligența sunt surori bune.
(în Encyclopedia Universalis)
Ironia nu ofileste: ea arde numai buruienile.
Natura se infioara de placere atunci cand spiritul se inclina, prin omagiu, in fata frumusetii.
Cine poate dezvălui esenţa, amprenta temperamentului artistic! Cine poate înţelege fuziunea profundă, instinctivă a disciplinei şi a risipei pe care se bazează!
(Moarte la Veneția)
© CCC
Ironia e o ura usoara indreptata contra unor oameni pe care ii iei in serios.
Minunat lucru cand omul are o cauza pe care o apara! Asta il face si pe el frumos si ii face frumoasa si cauza.
Când un alt om de geniu, Lamartine, a publicat în Interviurile sale literare o critică foarte virulentă și foarte acerbă la adresa romanului Mizerabilii, încă îl văd pe Victor Hugo arătând cu degetul spre pamflet și spunând zâmbind: Încercare de mușcătură din partea unei lebede.
(În anul când a fost publicat romanul Mizerabilii, 1862, Lamartine avea 72 de ani și a mai trăit 7 ani. Hugo avea 60 de ani și a mai trăit încă 23 de ani. Hugo, dată fiind vârsta înaintată a lui Lamartine, se referea la pamfletul acestuia ca la un „cântec de lebădă”, care semnifică o ultimă interpretare sau un ultim act remarcabil care anunţă sfârşitul.
Mușcătura de lebădă este destul de puternică și dureroasă, dar nu într-un mod care să producă o traumă severă, ducând cel mult la o zgârietură însoțită de o sângerare ușoară.)
© CCC
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.