Citate despre Ironie

Un scriitor este cineva care, pentru a scrie, depune mai multe eforturi decat ceilalti.

Ironia este cel mai rafinat mijloc de a înfăţişa defectele celorlalţi.

Ironia nu îndreaptă pe nimeni, ci doar îi înrăieşte şi mai tare pe proşti.

Frumusetea este calea ce-l duce pe omul sensibil spre meleagurile spiritualitatii.

Departarea e ca vantul, stinge focurile mici si le inteteste pe cele mari.

Umoristul e un om de o buna dispozitie amara.

Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.

Natura se infioara de placere atunci cand spiritul se inclina, prin omagiu, in fata frumusetii.

Când un alt om de geniu, Lamartine, a publicat în Interviurile sale literare o critică foarte virulentă și foarte acerbă la adresa romanului Mizerabilii, încă îl văd pe Victor Hugo arătând cu degetul spre pamflet și spunând zâmbind: Încercare de mușcătură din partea unei lebede. (În anul când a fost publicat romanul Mizerabilii, 1862, Lamartine avea 72 de ani și a mai trăit 7 ani. Hugo avea 60 de ani și a mai trăit încă 23 de ani. Hugo, dată fiind vârsta înaintată a lui Lamartine, se referea la pamfletul acestuia ca la un „cântec de lebădă”, care semnifică o ultimă interpretare sau un ultim act remarcabil care anunţă sfârşitul. Mușcătura de lebădă este destul de puternică și dureroasă, dar nu într-un mod care să producă o traumă severă, ducând cel mult la o zgârietură însoțită de o sângerare ușoară.) © CCC

Necesitatea de a fi recunoscatori ne cam tulbura recunostinta. Rapeste oarecum recunostintei bucuria. Suntem inclinati sa devenim susceptibili fata de cel ce ne obliga sa-i fim recunoscatori, prin faptul ca intrebuinteaza in avantajul lui starea de constrangere in care ne aflam.

Fericirea exista numai acolo unde este credinta si entuziasm, acolo unde este participare la ceva.

Numai timpul faureste ce trebuie…Timpul este harul care te ajuta, fara eroism si binevoitor, numai sa-l respecti si sa-l umpli cu harnicie.

Sa traiesti cu amintirile este o treaba buna pentru batranete, in amurgul vietii, cand ai ispravit ce ai avut de facut. Dar sa incepi cu asta din tinerete, inseamna ca mori cu zile.

Materia este pretutindeni; unde mai poate fi atunci Dumnezeu? Zadarnic am incerca s-o aflam. Inaccesibil pipaitului, mirosului, vazului, auzului, Dumnezeu se sustrage simturilor noastre si ascunde ce anume este el. Dumnezeu sau nu exista, sau existenta lui este un rod interzis cunoasterii noastre.

Viata n-ar fi posibila daca n-am infrumuseta-o putin si n-am incalzi-o cu iluzia simtirii.

Libertatea este legea iubirii aproapelui.

Cu cat ma gandesc mai mult la viata omeneasca cu atat sunt mai convins ca trebuie sa-i dam Mila si Ironia ca martori  si ca judecatori, asa precum egiptenii chemau asupra mortilor lor pe zeita Isis si pe Mephtis. Ironia si Mila sunt doua sfetnice minunate; una zambind, ne face viata amabila; cealalta, care plange, ne-o face sacra. Ironia pe care o invoc eu nu este cruda. Ea nu-si bate joc nici de iubire, nici de frumusete. E blanda si binevoitoare. Rasul ei potoleste mania si tot ea ne invata sa glumim pe seama railor si a prostilor, pe care, fara ea, am putea avea slabiciunea sa-i uram.

Ironia și inteligența sunt surori bune. (în Encyclopedia Universalis)

Ironia este igiena minții. © CCC

Ironia e mai degraba un joc al spiritului. Umorul ar fi mai degraba un joc al inimii, un joc al sensibilitatii.