Când un alt om de geniu, Lamartine, a publicat în Interviurile sale literare o critică foarte virulentă și foarte acerbă la adresa romanului Mizerabilii, încă îl văd pe Victor Hugo arătând cu degetul spre pamflet și spunând zâmbind: Încercare de mușcătură din partea unei lebede.
(În anul când a fost publicat romanul Mizerabilii, 1862, Lamartine avea 72 de ani și a mai trăit 7 ani. Hugo avea 60 de ani și a mai trăit încă 23 de ani. Hugo, dată fiind vârsta înaintată a lui Lamartine, se referea la pamfletul acestuia ca la un „cântec de lebădă”, care semnifică o ultimă interpretare sau un ultim act remarcabil care anunţă sfârşitul.
Mușcătura de lebădă este destul de puternică și dureroasă, dar nu într-un mod care să producă o traumă severă, ducând cel mult la o zgârietură însoțită de o sângerare ușoară.)
© CCC
Adevarul nu e nici ironic, nici experimental. Marile carti ale lumii sunt carti intunecate si grave, care folosesc inclusiv ironia si experimentul in sensul acestei seriozitati esentiale, acestei responsabilitati in lipsa careia esti un simplu literator.
Cu cât persoana este mai mare, cu atât mai uşor pătrund săgeţile ironiei în ea. E mult mai greu să nimereşti pitici.
Ce e un cinic? Un om care cunoaste pretul tuturor lucrurilor, dar nu cunoaste valoarea nici unuia.
Ironia e mai degraba un joc al spiritului. Umorul ar fi mai degraba un joc al inimii, un joc al sensibilitatii.