Citate despre Egoism

Viaţa nu este dată nimănui în proprietate, ci este dată tuturor ca să o folosească. (De rerum natura / Despre natura lucrurilor) © CCC

Tu, născătoarea ginţii lui Enea, Tu, zeilor ș-al oamenilor farmec, O, Venus, rod de viaţă, care pururi, Sub bolta cea de stele călătoare, Împoporezi câmpiile mănoase Şi marea purtătoare de corăbii; Prin tine doar tot neamul de fiinţe Începe-se şi, scos din întuneric, Prin tine vede-a soarelui lumină. Din calea ta fug nourii, zeiţă, Și vânturile; iscusit, pământul În drumul tău aşterne flori suave Și ţie râde linul mării, ţie, Scăldat în valuri de lumină, cerul Zâmbește blând! Când zori de primăvară S-au revărsat și roditorul zefir, Descătușat, începe iar să bată, Atunce zburătoarele din aer Vestesc întâi sosirea ta, zeiţă […] (Poemul naturii, Invocaţie către Venus) (Traducere, Teodor Naum, filolog și traducător, 1.09.1891, Iași –19.03.1980)

E dulce de pe mal sa vezi pe altul Cum se trudeste, cand noianul marii E rascolit de vanturi. Nu fiindca Te-ar desfata pe tine chinul altuia, Ci pentru ca-i placut sa vezi cu ochii De cate rele esti scutit tu insuti.

Egoismul inspiră atâta dezgust încât noi am inventat politeţea pentru a-l ascunde, dar el străpunge tot ceea ce-l acoperă şi se trădează în orice împrejurare. (Baza moralei, 1840)

După noi, potopul! Après nous, le déluge! Cuvinte atribuite marchizei de Pompadour și lui Ludovic al XV-lea. Expresie metaforică însemnând că după moartea lor lucrurile (materiale sau metafizice) vor merge prost și că nu îi interesează soarta celorlalți. Exprimă o îmbinare de egoism profund și nepăsare pentru soarta generațiilor viitoare. Cuvintele „După noi, potopul” sunt atribuite doamnei de Pompadour (născută Jeanne-Antoinette Poisson) care voia să-i ridice moralul lui Ludovic al XV-lea, iubitul ei, după Bătălia de la Rossbach, invitându-l să nu se mai gândească la consecințele dramatice ale acestei înfrângeri. Era de fapt un proverb larg răspândit în acea vreme („După mine, potopul. Acest proverb blând și sociabil este deja cel mai răspândit dintre toate printre noi”, scria Mirabeau-tatăl în 1756). Ludovic al XV-lea a rostit frecvent această maximă egoistă sub forma „După mine, potopul”, mai ales când vorbea despre moștenitorul său, viitorul Ludovic al XVI-lea.

***

Bătălia de la Rossbach, din timpul Războiului de Șapte Ani, a avut loc în apropierea satului Rossbach din orașul săsesc Braunsbedra (actualmente în Landul Saxonia-Anhalt, Germania), la 5 noiembrie 1757. Aceasta a avut loc între armata prusacă a Regelui Frederic al II-lea și trupele franco-imperiale ale regelui Ludovic al XV-lea al Franței și ale reginei Boemiei și Ungariei, Maria Tereza a Austriei. În ciuda unui avantaj numeric semnificativ (41.000 față de 22.000 de oameni), armata franco-imperială, comandată de prințul de Soubise, Charles de Rohan, a fost învinsă, mai ales datorită atacului cavaleriei prusace conduse de generalul von Seydlitz. .

A trai doar pentru sine este o boala. Egoismul este rugina egoului. (Opere complete, ed. 1970) © CCC

Raza de soare care te incalzeste pe tine nu ti-e imputinata prin faptul ca se mai incalzeste la ea si vecinul tau.

Iubirea de sine e cel mai priceput dintre lingusitori.

Egoismul consta in a-ti construi fericirea pe nefericirea tuturor. © CCC

A pretinde ca zeii au vrut sa faureasca lumea, cu toate minunatiile ei, pentru oameni, ce lucru lipsit de ratiune. Caci ce beneficiu ar fi putut spera din partea recunostintei noastre, niste fiinte care se bucura de o eterna beatitudine, pentru a intreprinde cel mai mic lucru in favoarea noastra.

Oamenii egoişti nu ştiu să converseze; vorbesc doar cu ei înşişi. (Tablete) © CCC

Scurtă este pentru bieții oameni dulceața vieții. © CCC

Nici cei mai buni dintre oameni nu sunt scutiti de egoism.

Oamenii își transmit viața unii altora, așa cum alergătorii își transmit torța. © CCC

Nu aflam nici un lucru care la prima infatisare sa nu ne apara ca maret si uimitor, pe care cu timpul sa nu-l privim fara prea multa mirare.

Sunt multe lucruri pe care le-am arunca daca nu ne-ar fi teama ca s-ar putea sa vina altii sa le culeaga.

Dragostea abstracta pentru umanitate ascunde aproape intotdeauna o iubire egoista fata de tine insuti.

Cand vedem ca altii sunt egoisti, ramanem uimiti: ca si cum numai noi am avea dreptul de a fi, si ardoarea de a trai.

E foarte greu sa apleci urechea la toate glasurile si sa raspunzi tuturor cerintelor si, in afara de asta, s-o scoti la capat cu amaraciunile propriei existente.

In negarea egoismului, negatie compatibila cu viata insasi, trebuie sa caute atat estetica cat si morala, ceea ce nu va pieri.