Daca as admite ca in expansiunea unei mari pasiuni poti iubi pe cineva mai mult decat pe tine insuti, cui as face mai multa placere, celui care iubeste, sau celui ce e iubit ?
Bucuria de a trai o da contrastul, jocul de umbra si lumina, de linie dreapta si franta, bucurie care se afirma strident ca un triumf peste durerea invinsa. Ce voluptate poate sa mai existe acolo unde nu e relief, deosebire, unde totul se anihileaza printr-un etern ritm de compensatie?
Să te asemăn cu o zi de vară?
Tu eşti mai dulce şi surâzi mai blând!
În Mai e vânt şi mugurii-i doboară
Şi timpul verii trece prea curând.
Cerescul ochi e, uneori, fierbinte
Şi-ades umbrită-i geana lui de foc,
Căci de frumos frumosul se dezminte
Și-ntâmplător şi-n al schimbării joc.
Dar vara ta nu va păli vreodată
Căci frumuseţea-i veşnic anotimp;
Nici moartea s-o umbrească n-o să poată
Când vers etern o-nalţă peste timp.
Cât va fi suflet, văz şi versul meu,
Prin tot ce-am scris tu vei trăi mereu.(Să te asemăn cu o zi de vară?, Sonet XVII)
(Traducere Neculai Chirica)
Aprob din toata inima marile pasiuni: ele dovedesc maretia sufletului; si, desi nelinistea care izvoraste dintr-acestea este oarecum opusa severei intelepciuni, ele se acorda totusi atat de bine cu cea mai austera virtute, incat consider ca nu pot fi pe drept condamnate.
Cand nu stingi focul la inceput – cand il poti stinge cu un hardau de apa – si lasi focul in voie, apoi nu-ti mai ajunge apa unui rau ca sa-l poti stinge.
Umilinta este la inceputul ambitiei o scara: acela care urca, nu priveste decat spre ea, dar cand, in sfarsit, ajunge pe ultima ei treapta, se intoarce cu fata spre cer, dispretuind acele trepte ce l-au dus spre culme.
Fara pasiune, omul nu este decat o forta latenta, o simpla posibilitate, asemenea cu piatra care asteapta lovitura fierului pentru a putea scoate scantei.