Dorința este însăși esența omului.
Baruch Spinoza (1632-1677), Etica
Adam și Eva, alungați din paradis pentru încălcarea legii divine, condamnă umanitatea să poarte povara păcatului originar. Ei pecetluiesc natura blestemată a dorinței, un rău cu o mie de fațete și ispite insidioase de care omul ar trebui să se ferească pentru a nu-și pierde sufletul. Dar aceasta nu este una dintre acuzațiile false ale culturii noastre?
Conform lui Baruch Spinoza, „dorința este însăși esența omului”, definită ca pofta conștientă de sine, care determină ființa umană să acționeze și să tindă spre perseverență în propria existență. Această dorință (conatus) reprezintă forța vitală activă, nu doar o simplă lipsă prin care omul se raportează la lume.
Scriind că dorința constituie esența - cu alte cuvinte, însăși identitatea - omului, Spinoza îl plasează în cadrul Naturii. Ca toate ființele vii, ființele umane sunt înzestrate cu o poftă de viață, o tendință de a acționa și de a persevera în existența lor.
În mod fundamental, dorința este, așadar, inocentă, dincolo de orice judecată sau condamnare. Totuși, ceea ce se numește „instinct” la animale este dorință pentru oameni, deoarece oamenii sunt conștienți de ea și o exprimă la o scară mai largă decât simpla reproducere sau supraviețuire: dorința de creație artistică, iubire sau bunătate față de ceilalți...
Spinoza definește dorința ca pofta (appetitus) însoțită de conștiința ei. Dorința este manifestarea conatusului, adică efortul fiecărui lucru de a persista în ființa sa. Dorința este esența activă a omului, ceea ce înseamnă că omul nu este un spectator pasiv, ci o ființă definită prin acțiunile și afecțiunile (emoțiile) care îi guvernează existența.
Prin urmare, pentru Spinoza, a fi om înseamnă a fi un subiect al dorinței, o ființă care urmărește activ ceea ce consideră că îi sporește puterea de a exista.
Pe scurt, dacă oamenii pretind că renunță la dorință, ar echivala nu doar cu negarea propriei naturi, ci și cu privarea de energia care este singura ce le poate alimenta bucuria.
Cu toate acestea, Spinoza nu legitimează fiecare dorință sau capriciu și nici nu pledează pentru savurarea frenetică a divertismentului, așa cum o încurajează societatea noastră de consum. Reevaluarea dorinței se înscrie în perspectiva unei Etici al cărei scop este de a învăța să cunoaștem și să stăpânim această vitalitate în vederea unei existențe binecuvântate, adică una împlinită moral.
Dacă dorința este rațiunea noastră de a fi, fericirea ar putea consta în atingerea satisfacției. Doar dacă, așa cum sugerează filosoful englez Thomas Hobbes, ea rezidă mai mult în urmărirea decât în obținerea ei:
„Fericirea este o înaintare continuă a dorinței, de la un obiect la altul, obținerea primului fiind totuși doar calea care duce către al doilea.”
© CCC
Cand ai putine dorinte, ai si putine lipsuri.
E o constatare, de multe ori verificata de istorie si de viata, aceea ca numai insuficientele devin probleme. Nimeni nu se preocupa decat de ceea ce ii lipseste. Fericirea nu intereseaza decat pe nenorocit, iar bogatia pe sarac.
Asa-i facuta lumea: doreste lucruri rare!
Ce in aceasta lume au mare cautare.
Si cele dintai fructe par vara mai gustoase,
Si razele de iarna sunt mult mai pretioase.
Femeia nazuroasa e mai ispititoare,
Iar usile deschise nu sunt atragatoare.
“Cunoaste-te pe tine insuti”. Nimic mai greu caci amorul nostru propriu exagereaza intotdeauna meritul nostru inaintea ochilor nostri.
Ceea ce doresc este să fug de mine însumi.
© CCC
In viata exista doua tragedii. Una e sa nu obtii ceea ce doresti. Cealalta e sa obtii.
Cand dorim intens ceva si dorinta se implineste, ni se pare ca deznodamantul a venit prea repede. Ne place mai mult mirajul bucuriei viitoare decat amintirea bucuriei trecute.
De la intentie la realizare e de parcurs obstacolul imens al posibilitatii.
Dumnezeu, marginind puterile omului, i-a dat in schimb dorinte nemarginite.
Atâta timp cât obiectul pe care ni-l dorim ne lipsește, ni se pare superior tuturor; de îndată ce este al nostru, vrem un altul și setea noastră rămâne aceeași.
© CCC
Totul se întemeiază pe convingere; iar convingerea depinde de tine. De aceea, când doreşti ceva, înlătură convingerea şi, asemenea unui marinar care a trecut de stânci, vei atinge liniştea, pacea şi țărmul calm.
Odată ce dorințele ne sunt satisfăcute, nu mai contează promisiunile și greșelile noastre.
© CCC
Trebuie să te gândești de două ori la ceea ce dorești pentru că, într-o zi sau alta, vei avea.
(Carnețelul unui hoinar)
© CCC
Tendintele carora nu le-am dat satisfactie se vor razbuna mai tarziu sub o forma sau alta.
Este mare diferenta intre dorinta si vointa: dorinta care pluteste cu moliciune pe nori, vointa, care alearga pe picioare prin pietre: una care asteapta totul de la intamplare, alta care nu cere nimic decat de la ea insasi.
Bunurile pe care le dorim primeaza asupra celor pe care le avem.
Dorinta vesnic neimpacata scade,
cand a gonit spre o tinta cu prea departe raza.
Nu da prea tare pinteni,
caci fuga inceteaza.