Timp de câteva mii de ani, Pământul a fost populat exclusiv de animale minuscule, microscopice, invizibile cu ochiul liber. Acestea trăiesc din abundență în ape stagnante. Sunt minuscule la scara noastră. La scară atomică, sunt structuri gigantice; numărul de atomi din fiecare se ridică la mii de miliarde, carbon, azot, oxigen, hidrogen, generați în stele acum moarte. Aceste structuri vii, delicate, sunt mai mult decât suma moleculelor care le alcătuiesc. Au dobândit o proprietate care nu există în lumea nucleonilor și a atomilor: pot muri. Existența lor nu este asigurată automat de ansamblul forțelor fizice care le leagă. Pentru a trăi, ele trebuie să facă schimb constant de particule cu lumea exterioară. Atomii și fotonii care intră și ies din membranele lor au rolul de a le menține într-o stare de dezechilibru față de mediul înconjurător. Când această circulație încetează, se va reveni la starea de echilibru. Și vor fi moarte…
(Praf de stele)
© CCC
Viata ne-a fost data pentru a munci, a iubi si a ne innobila. Daca acestea lipsesc, ce mai are omul in viata? Daca le are, de ce se mai poate plange?
Ce este viata, daca nu un sir de nebunii inspirate? Greutatea este sa le alegi pe cele demne de a fi facute.
Viața însăși se schimbă atât de repede. Este atât de greu astăzi să faci previziuni despre cum vor fi lucrurile peste zece ani.
(Contact, enciclopedia creației, emisiune TV canadiană)
© CCC
Non accipimus vitam brevem, sed facimus.
Viata nu o primim scurta, ci ne-o facem noi scurta.
Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.