Orice ambitie are acest pacat: nu priveste in urma…placerea de a vedea in urma lui multi insi nu-i atat de mare ca durerea de a vedea pe vreunul inaintea lui.
Nimic mai inviorator decat sa vezi pe cineva insufletit de o ambitie justificata, indiferent de faptul ca e in embrion. Ii da acelui om culoare, putere, frumusete… Fericiti aceia care cresc in straduinta, caci ei incearca si spera.
Oricat ar inainta unii, datorita virtutii, spre moderatie si intelepciune, cel dintai prilej de ambitie îi duce cu cei mai avizi, mai violenti in dorintele lor si mai ambitiosi: cum sa ramai nemiscat, cand totul merge, cand totul se agita si sa nu alergi unde alearga ceilalti?
Umilinta este la inceputul ambitiei o scara: acela care urca, nu priveste decat spre ea, dar cand, in sfarsit, ajunge pe ultima ei treapta, se intoarce cu fata spre cer, dispretuind acele trepte ce l-au dus spre culme.