Mai uşor te fereşti de o femeie iute la mânie decât de una tăcută și liniștită.
(Medeea, 431)
Pentru că ești deja sigur că totul este o minciună, singura mea apărare este adevărul absolut. Singura mea putere asupra ta este adevărul. Și dacă îl tot spun, până la urmă vei crede.
© CCC
Optsprezece ani e cea mai bună vârstă a omului pentru a suferi: are puterea necesară, dar nu ştie a se apăra.
Mai ales către mijlocul toamnei, nopțile Calcuttei ajungeau neînchipuit de frumoase. Nu le pot asemui cu nimic căci se împleteau în văzduhul lor melancolia nopții mediteraniene și sonoritatea nopții nordice, cu sentimentul de risipire în neființă pe care ți-l sădește în suflet noaptea mărilor orientale și acele tari miresme vegetale care te întâmpină de cum pătrunzi în interiorul Indiei.
Pentru mine, îndeosebi, nopțile acestea erau însuflețite de o magie față de care nu mă puteam în nici un chip apăra. Deseori, chiar înainte de a mă împrieteni cu cei doi vestiți învățați, petreceam ceasuri întregi rătăcind pe străzi, și mă întorceam acasă, uneori, la apropierea zorilor.
(Nopți în Serampore)
Femeile se apara atacand, iar atacurile lor sunt facute din capitulari stranii si bruste.