Toţi acei ce au acces la o bibliotecă, la cărţi, sunt nişte inşi mai buni decât alţii, mai fortificaţi, iar durerile îi ating mai puţin şi nefericirile trec mai repede.
Când întemeiezi biblioteci, pregăteşti hambare publice, strângi rezerve menite să preîntâmpine o iarnă a spiritului.
Îmi găsisem religia: nimic nu mi se părea mai important decât o carte. În bibliotecă vedeam un templu.
Singurul lucru pe care trebuie să îl cunoşti cu precizie este unde se află biblioteca.
“Împlinire”, “fericire” sunt cuvinte prea mari pentru mine. Sunt noţiuni pe care nu le pot admite integral, nu le înţeleg încă la modul profund, sincer o spun. Aşa cum nu înţeleg moartea sau sensul vieţii. Nu am răspunsuri la marile întrebări ale existenţei. Poate tocmai de aceea am preţuit mai mult întrebările. Mai presus de teologi şi de artişti i-am socotit mereu pe filosofi. Filosofia a fost secretul vieţii mele, inepuizabila mea pasiune, din care am extras mustul care m-a dus mai departe. Dacă vii la mine acasă, ai să întrebi unde sunt psihiatria, medicina? Sunt şi tratatele medicale pe undeva, pe-acolo, dar biblioteca mea e o bibliotecă de filosofie.
Am avut de tânăr marea curiozitate să citesc în original, fiind convins că toate traducerile mă “traduc”. Despre posteritate nu-mi fac iluzii, e plin la “Bellu” de oameni mari. Nu mă interesează decât să am un cerc de continuatori, care să ducă mai departe ideile mele. Cu toate astea, nu m-am oprit din căutări. Încerc să nu rămân în urmă, mă informez tot timpul online, citesc reviste, particip la congrese. Aş putea foarte bine să zic, la vârsta mea, gata, cântecele astea nu le mai pot auzi! Dar nu se poate aşa, informaţia nu rămâne veşnic aceeaşi, totul se schimbă, trebuie să lupţi pentru fiecare condiţie, să o atingi şi să lupţi apoi iarăşi, ca să o depăşeşti. Mintea şi inima trebuie antrenate tot timpul, echilibrul, normalitatea trebuie recucerite permanent, nu sunt o ştampilă valabilă veşnic.
A face ordine intr-o biblioteca este o maniera aluziva de a exercita arta criticii.
Eu mi-am imaginat intotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci, alte persoane considera ca ar fi o gradina, altii si-l pot inchipui ca un palat, eu l-am imaginat intotdeauna ca o biblioteca si aici ma aflam eu…
Biblioteca Centrului Cultural Francez din Saigon, reprezentand o sursa inepuizabila de carti noi si vechi, o frecventam cu asiduitate. Aceasta mi-a permis sa frecventez nu numai marii autori francezi – Dumas, Hugo, Verne, Saint-Exupéry, care ma pasiona, – dar, de asemenea, sa descopar scriitori din intreaga lume. Detectivii Sherlock Holmes si Hercule Poirot, creati de pana lui Arthur Conan Doyle si Agatha Christie, ma fascinau in mod deosebit. Procesul reconstituirii crimei si a descoperirii vinovatului, dictate mai intai de intuitie, apoi printr-o deductie logica si rationala, ma atragea.
(Cosmosul si lotusul)
© CCC