Odi profanum vulgus.
(Horațiu, „Ode”, III, 1, 4)
Urăsc mulțimea ignorantă.
Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu.
Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.
Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei.
© CCC
Daca ajungem sa uram fiinta iubita, astfel incat iubirea sa fie complet distrusa, vom simti pentru ea, din motive egale, o ura mai mare decat daca nu am fi iubit-o vreodata, si cu atat mai mare cu cat iubirea noastra a fost mai mare.
(Etica)
© CCC
Oricat de mult te-ar uri ceilalti, n-au cum sa te loveasca daca tu nu ii urasti deloc.
Care casa, care state sunt atat de trainice, incat ura si invrajbirea sa nu le poata narui?
Barbatii stiu sa urasca. Femeile nu stiu decat sa deteste si asta e mult mai rau.
© CCC
Ferme acerrima proximorum odia.
Cea mai patimasa este ura impotriva celor mai apropiati.
(Tacitus, Historia)