Cand simtim remuscari pentru o fapta rea, nu durerea nemarginita a altora este aceea care ne displace, ci neplacerea pe care o simtim noi insine.
Cel care face un rau are constiinta impacata, atata timp cat crede ca nu e rau ceea ce a facut.
Oricarei fiinte ii sunt harazite anumite incercari launtrice, anumite lupte.
Facultatea noastra de a judeca inseamna o simpla contributie a experientelor ancestrale de-a lungul secolelor, contributie necontrolata si transmisa noua de legile multiple si capricioase ale ereditatii…transformismul, ale carui legi domina totul, domina in acelasi timp si evolutia constiintei umane.
Nu exista pentru om decat o singura nenorocire adevarata, nenorocirea de a se gasi vinovat si de a avea ceva sa-si reproseze.
Faptul ca nu gaseste indurare in propriii sai ochi este cea dintai pedeapsa pentru vinovat.
Orice fapta care poate fi luata ca o pilda rea nu place chiar aceluia care a facut-o. Cea dintai pedeapsa este ca omul, fiindu-si singur judecator, nu se iarta pe sine, chiar daca el a castigat de pe urma judecatorului necinstit care a dat sentinta.