Nu sunt omul care am fost și nici o strădanie nu mă va face vreodată din nou așa. Văzându-mă atât de schimbat, ea trebuie să se întrebe: „Unde este Julian? acesta nu este soțul meu drag; ce am făcut pentru a-i pierde încrederea și ce sentiment meschin provoacă această rezervă?” o umbră se întinde între noi, din ce în ce mai adâncită, și încet, pas cu pas, ne îndepărtăm tot mai mult. Nici vechea încredere dragă, nici vechile discuții încântătoare; zâmbete înghețate, tonuri supărate, în mine, prin resentimente nedrepte, în ea, printr-o durere plină de lacrimi.
(Marele ocnaș)
© CCC
Cine îi întâlnește, cine îi vede, o repetă. Ernest a jurat că nu, că aproape niciodată nu a ieșit singur cu ea. S-ar putea să se fi întâmplat doar o singură dată. Dar nu este suficient? Că o sută de oameni i-au văzut în acea zi este absolut la fel ca și cum s-ar fi arătat în public, nu doar o dată, ci de o sută de ori. Sfinte Sisoe! Are nevoie lumea să facă o anchetă cu martori de susținere și să precizeze date pentru a stabili dacă o dată sau de mai multe ori au mers la o plimbare prin puritatea simpatiei și tandrețea fraternității lor?
(Marele ocnaș)
© CCC
Dona Angela: – Doamne, ce om! Iată că acum începe să discute dacă ar trebui să meargă sau nu! Aceste lucruri, domnule filozof și domnule soț, se rezolvă cu inima și nu cu capul. E amuzant că nu ai început să te uiți prin cărțile tale vechi pentru a găsi soluția problemei. Sunt chiar surprinsă că nu ai încercat să afli dacă vreun filozof german sau vreun clasic grec nu a vorbit întâmplător despre viitoarea căsătorie a domnișoarei Mathilde d’Avendano cu ducele d’Almonte; și dacă, din păcate, ai fi constatat că unul dintre cărturarii tăi preferați a demonstrat prin A plus B dificultățile căsătoriei, tot prin A plus B, ai lăsa-o să moară pe biata mea fiică.
(Ori nebunie, ori sfințenie)
© CCC
Rhamses: – Mai mult, am simțit că toată puterea venea de la mine. Și când eu însumi nu puteam să-mi dau seama de obiectul rugăciunii mele, rugăciunea mea a fost în zadar.
Ameni: – A fost pentru că era, fără îndoială, nedemnă să i se răspundă.
(O minune în Egipt)
© CCC
Fără convingere, nu se poate face nimic trainic.
(Cariera mea de critic, vol. Anonymus Notarius)
Dacă vocaţia are vreun înţeles, nu mă sfiesc de a mărturisi că am avut-o încă din tinereţe. Pe când camarazii mei rimau versuri (…), eu ticluiam note critice şi cugetări. Vocaţia vine nu numai dintr-o înclinare temperamentală, ci şi dintr-o convingere robustă în valabilitatea meşteşugului. (…) Fără convingere nu se poate face nimic trainic.
(Cariera mea de critic, vol. Anonymus Notarius)
Sunt cu mult mai puțini ani de când, în răgazurile de vară în târgul natal, fetița mea, ea însăși o gânganie mică, neagră, devorată de ochi, torcând în adâncurile ei o notă melodică ce va izbucni poate odată, cândva, se pasiona pentru dihania neagră ce tăia armonia serilor de august cu scurtul ei țipăt, în a cărui notă melopeică ea nu distingea parada erotică sau elanul pământului către eternitatea albastră a bolții, ci un strigăt de alarmă, o disperare.
(Greierele, Aquaforte)
Din copilărie, duminicile mele însemnau acest Cenaclu în care pătrundeam, mai întâi neautorizată şi cu paşi timizi, căutându-mi paradoxal, dar nu totdeauna fără succes, camarazi de joc printre toţi acei oameni care, la rândul lor, mi se păreau că se joacă de-a ceva la care mi-ar fi plăcut şi mie să particip, dar nimeni nu-mi explica regulile.
(Jurnal esențial)