I.
Toţi norii spoveditu-s-au pământului:
Locul lor un alean al meu l-a luat.
Iar când părul meu a-nceput să ducă dorul
Unei mâini fără păreri de rău,
M-am strâns într-un nod de durere.
II
Clipa e dusă pe gînduri înserând,
Fără amintiri,
Cu copacul ei mut
Către mare,
E dusă pe gânduri înserând,
Făr-o bătaie de aripi,
Cu chipul neclintit
Către mare,
Înserând,
Fără dragoste,
Cu gura neînduplecată
Către mare…
Iar eu, în liniştea ce-am prins-o în năvod.
III.
După amiaza
Si imperiala lui însingurare
Şi tandreţea vânturilor sale
Şi aura sa cutezătoare,
Nimic să nu vină, Nimic
Să nu plece,
Toate frunţile libere,
Iar ca sentiment, un cristal.
(Clima absenței)
(Traducere de Victor Ivanovici)
In prietenie, la fel ca in dragoste, adesea te fac mai fericit lucrurile stiute, decat cele pe care nu le cunosti.
In dragoste, nu indraznesti sa risti deoarece ti-e teama sa nu pierzi totul. Si totusi trebuie sa inaintezi, dar cine poate spune pana unde?
Eu o iubesc, ea ma iubeste si ne uram unul pe altul, cu o ura nascuta din dragoste.
Omul care incearca sa cucereasca dragostea cuiva prin fapte bune, ajunge sa faca experienta amara a ingratitudinii.
Nu iubi primavara, ci infatisarea unei anumite flori in care primavara s-a inchis; nu iubi dragostea, ci pe cel in care dragostea se intruchipeaza.
Cine nu a experimentat absenta nu stie nimic despre dragoste.
(O rochita de sarbatoare)
© CCC
Absenta nu ucide dragostea decat daca aceasta este bolnava de la inceput.
© CCC