Atunci când există simțul frumuseții, tot ceea ce face cineva călăuzit de această simțire va fi frumos. Tot astfel, poate exista un simț al virtuții sau al dreptății și, atunci când intră în acțiune, tot ceea ce face cineva, ce gândește sau simte, este just și frumos.
(Frumusețea virtuții)
Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nici mai statornic nu-i
Ca bucuria muncii sfinte
Ca rodul strâns la vremea lui.
Când Dumnezeu ca un Prieten
Veghează peste cortul tău
Cine-ar putea să te-ameninţe
Şi ce-ar putea să-ţi facă rău?
Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ţi-o dea?
Când orbului îi eşti vedere
Şi şchiopului îi eşti picior
Când eşti orfanului părinte
Şi slabului ocrotitor.
Când ţi-e cuvântul tău ca roua
Când eşti ca ploaia aşteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.
Atunci lumina ta va creşte
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând şi-n număr
Şi-n vrednicie ai să-i vezi.
Atunci urcuşul vieţii tale
Va fi ca drumul cel uşor
Încununat cu bucurie
Spre-un drept şi singur viitor.
Atunci prin tine-mbogăţire
Mulţimi în veac te vor cinsti
Şi cine-ar şti în veşnicie
Pe cât întins vei străluci!
Pentru mine, marea poezie a fost întotdeauna baia de frumuseţe în care m-am cufundat când am avut nevoie de intrarea în altă dimensiune. Poezia ţine, după părerea mea, de partea cea mai ascunsă, cea mai intimă a fiinţei noastre. Poezia echivalează aproape cu o rugăciune. În poezie te cufunzi pentru a te întoarce cu frumuseţe. În rugăciune intri pentru a te integra absolutului.
Să ai capacitatea de a te retrage în tine însuți și de a uita totul în jurul tău atunci când creezi. Ceea ce cred că este singura cerință pentru a putea scoate la iveală ceva frumos. Totul este – un mister.
© CCC
Am crezut că am găsit iubirea și o soție. Era foarte frumoasă, extraordinar de inteligentă… Avea aproape toate calitățile cele mai bune, cu excepția purității.
(Scrisoare către Jacques Rivière)
© CCC