Ințelepciunea nu este o meditație asupra mortii, ci asupra vietii. (Etica)
“Inţelepciunea omului modern nu este o meditaţie asupra morţii, ci asupra vieţii”
Baruch Spinoza
Pentru că filosofia sa este o etică a adevăratei libertati și a împlinirii Dorinței ca bucurie autonomă și beatitudine (stare de fericire deplina), Spinoza a fost determinat să ia poziție împotriva moralei morții.
Omul înțelept nu se gândește la moarte. In măsura în care are idei adecvate, nu se poate gândi decat la ceea ce este pozitiv în el și nu la neputințele sau eșecurile sale. Fiecare om caută ca ființa lui sa dainuie, iar moartea este contrară naturii sale. Omul liber nu se gândește decat sa trăiasca și să trăiască bine. Pentru că el trăiește sub unicul comandament al rațiunii, nu este condus de frica de moarte, ci isi urmeaza Binele, adica actioneaza, traieste, si isi conserve ființa conform fundamentului ce consta in a cauta ceea ce este cu adevărat util pentru sine. De aceea, el nu se gandeste la nimic mai puțin decât la moarte, iar înțelepciunea lui este o meditație asupra vieții pentru a obtine linistea sufleteasca.
Etica (1677) lui Spinoza rămâne un tratat asupra fericirii omeneşti, respectiv, o analiză a sufletului omenesc, a afectelor şi a pasiunilor sale, a tuturor componentelor existenţei individuale, pe de o parte, iar pe de altă parte, o recomandare educaţională concretă de a accepta că baza gândirii umane este însăşi prezenţa lui Dumnezeu, adică a înţelepciunii maxime.
Spinoza rămâne în istoria eticii prin două contribuţii majore. Prima, stipularea primatului eticii faţă de morală, prin restrângerea problemei răului numai la lumea omului, natura fiind nevinovată. Prin trecerea de la judecata morală, care ne lasă pradă imaginaţiei lui “trebuie “, la înţelegerea legii şi a necesităţii care acţionează în lume; numai aşa pasiunile se vor converti în acţiuni, necesitatea se va transforma în libertate, tristeţea va deveni bucurie, iar neputinţa se va metamorfoza în forţă. A doua contribuţie, împletirea înţelepciunii cu bucuria, prin corelarea iubirii de sine cu stabilirea a cât mai multe prietenii. Pentru aceasta, cunoaşterea pe bază de opinie, care trebuie continuată în cunoaşterea rece a cauzelor (ştiinţa), iar de aici trebuie să ne ridicăm la cunoaşterea care fructifică şi iubirea a tot ce există, deoarece fiecare lucru individual se leagă de toate celelalte. In felul acesta, se micşorează şi distanţa dintre ideal şi real.
Sa nu crezi ca esti fara entuziasm si nu muncesti, fiindca ai descoperit ca viata n-are nici un rost: mai curand invers: ai ajuns la sarmana intelepciune ca viata n-are nici un inteles, fiindca esti slab si fara avant.
Intelepciunea destinului este de fapt propria noastra intelepciune. Pentru ca noi o intovarasim cu o neincetata constiinta de ceea ce in adancul sufletului nostru am consimtit sa facem. Orice tentatii ne-ar incerca, nu ne inselam niciodata. Actionam intotdeauna in sensul destinului. Cele doua lucruri sunt unul singur.
Ca sfetnici, multi sunt vrednici. Dar oare cati dintre atati pot sa-si preschimbe-n fapta povata inteleapta?
Aprob din toata inima marile pasiuni: ele dovedesc maretia sufletului; si, desi nelinistea care izvoraste dintr-acestea este oarecum opusa severei intelepciuni, ele se acorda totusi atat de bine cu cea mai austera virtute, incat consider ca nu pot fi pe drept condamnate.
Nimiciti pasiunea care il insufleteste pe un om, si in aceeasi clipa i-ati luat toata intelepciunea.
Daca stai sa judeci cu luare-aminte faptele noastre, gasesti intotdeauna in ele felurite neajunsuri, si aceasta pentru ca natura, felurita si ea, il lumineaza pe unul intr-o privinta si pe altul in alta; de aceea, se intampla ca, stiind un ins un lucru pe care celalalt nu-l stie si necunoscand ce anume are de gand celalalt, fiecare isi da seama cu usurinta de greseala semenului sau, dar nu de a sa, si tuturor ni se pare ca suntem foarte intelepti, si poate mai mult tocmai in acele lucruri in care ne vadim mai nebuni.