Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "intrebare"

Unica întrebare care ni se pune în eternitate este dacă am iubit îndeajuns când am fost pe Pământ. Dacă am avut răbdare îndeajuns cu cei care ne ponegresc şi ne urăsc. Iubirea are puterea de a mistui răul din istorie.

Suntem atât de singuri, Doamne –

Eu cu întrebările mele,

Tu cu tăcerile Tale!

(Fresce interioare)

…în zilele acelea, preferam să nu mă gândesc prea mult. Dacă aş fi început să reflectez, aş fi rămas la Paris, pentru ca apoi să mă căiesc! Destinul cobora afectuos scara de la vechea-i caleaşcă şi mă poftea să mă urc în ea. Dar dacă priveai mai îndeaproape vedeai că-i o glumă urâtă: destinul îmi întindea o cursă… Ajunsesem chiar să-mi spun: poate că întotdeauna mi-am pus prea multe întrebări. Unii nu se gândesc aşa mult; aceştia sunt mai fericiţi. Şi dacă mi-aş fi îngăduit, măcar o singură dată, să nu mă gândesc? Ce-ar fi să iau această invitaţie ca pe un lucru bun, să accept Veneţia ca pe un dar, fără să mă aştept să văd ieşind vreun şarpe sau vreun liliac din cutia cu ciocolată sau din buchetul de flori?

(Trestia revoltată)

„De ce”-urile sunt simultan farmecul si poticneala mintii. Ele semnaleaza inocenta curiozitate a unei specii febrile, in perpetua expansiune intelectuala, dar si stupoarea paralizanta a interogatiei gratuite. „De ce” – intreaba si desteptii si prostii. „Prostii” produc ceea ce se numeste „de ce”-ul castrator, adica o intrebare careia nu i se poate raspunde si care blocheaza orice infaptuire eficienta: nu exista solutie, dar se suspenda si bruma de solutie anterioara intrebarii. E ca si cum ai spune: nu ma urc in lift pana nu inteleg cum functioneaza. S-ar putea sa urci toata viata pe scari.

Cand esti bine dispus? Cand esti indragostit. Sau cand tocmai ai raspuns unei intrebari grele. A fi tot timpul ca unul care e indragostit si care a inteles… Aceasta ar putea fi cheia bunei dispozitii si a credintei!

Judeca un om mai degraba dupa intrebarile sale, decat dupa raspunsurile sale.

Cea mai nobila intrebare in lume este aceasta: Ce bine pot face eu aici?

Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obisnuinței,

urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;

cine nu-și schimbă existența;

cine nu riscă să construiască ceva nou;

cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

 

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea, cine preferă

negrul pe alb și punctele pe “i” în locul unui vârtej de emoții,

acele emoții care învată ochii să strălucească,

oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

 

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este

nefericit în lucrul sau;

cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;

cine nu-și permite măcar o dată în viață

să nu asculte sfaturile “responsabile”.

 

Moare câte puțin cine nu călătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzică;

cine nu caută harul din el însuși.

 

Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;

cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângandu-și de milă

Și detestând ploaia care nu mai încetează.

 

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;

cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs

și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

 

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că “a fi viu”

cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o traim…

 

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.

Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.

Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.

Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.

Dacă va fi să furi, fură o sărutare.

Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.

Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.

Dacă va fi să dorești să fii fericit, doreste-ți în fiecare zi…

(Cine moare?)

A pune întrebări este un obicei prost într-o discuţie dintre doi gentle­meni.

Orice raspuns trimite la o intrebare, la o intrebare trezita din raspuns.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.