Stiinta a randuit pe om la locul ce i se cuvine, in mijlocul fiintelor. Ea nu mai cunoaste pe omul abstract, ivit deodata pe pamant in plina desfasurare a inteligentei si vointei sale. El nu mai este scopul si sfarsitul sistemului lumii. Omul este supus raporturilor dependentei reciprocc, care il leaga de oamenii, de rasa din care se trage, de celelalte fiinte vii din cuprinsul pamantesc si cosmic. Aceasta dependenta nu-i limitata la conditiile vietii sale fizice, ea se extinde asupra fenomenelor, intelectuale si morale, asupra actelor vointei sale, asupra operelor geniului sau. Aceasta dependenta il leaga de toate si de tot, in spatiu si in timp.
Sfanta virtute a copilariei, scanteia pura a bunatatii, cat de odihnitoare e lumina ta! Cat de intunecata ar fi lumea fara ochii copiilor.
Ai nevoie, cand esti tanar, sa-ti creezi iluzia ca participi la o mare miscare a omenirii, ca innoiesti lumea… Esti atat de liber si atat de usor; inca nu duci povara unei familii, n-ai nimic, nu risti nimic. Esti tare generos cand poti renunta la ceea ce inca nu detii.
Daca exista in lume un rang de natura sa-i faca ilustri pe cei care-l detin, acela este fara indoiala rangul pe care il dau talentele si virtutea.
Spre a izbuti in lume facem tot ce ne sta in putinta pentru a da impresia ca am izbutit.
Stiintele au doua extremitati care se ating. Prima este pura ignoranta in care se afla toti oamenii la nastere; cealalta, este aceea la care ajung mintile cele mai luminate, care, dupa ce au parcurs tot ceea ce oamenii pot sti, isi dau seama ca nu stiu nimic si se gasesc iar in starea de nestiinta initiala. Dar aceasta este o ignoranta savanta, care-si da seama de ea. Cei ce au iesit din ignoranta naturala si n-au putut ajunge la cealalta au oarecare spoiala din aceasta stiinta suficienta si fac pe invatatii. Acestia tulbura lumea si judeca lucrurile mai rau decat ceilalti. Poporul si invatatii alcatuiesc adevarata lume; ceilalti o dispretuiesc si sunt dispretuiti la randul lor.
Cinicul poate fi fericit numai daca face ca lumea sa para celorlalti la fel de pustie cum i se pare lui.
Tinem mai mult sa trecem drept oameni de spirit decat ne temem sa trecem drept oameni rai. Inteligenta nu-si are destule neajunsuri proprii ca sa nu i le adaugam si pe cele ale rautatii? Toti prostii se tem de omul de spirit; fara a-i accepta pe cei rai, toata lumea se teme de omul rau.