Cel mai greu lucru pentru mine e sa cred in propria realitate. Mereu sunt nedumerit de mine insumi si nu inteleg prea bine, cand ma privesc actionand, cum cel pe care-l vad actionand este si cel care priveste, si cel care se mira, si se indoieste ca ar putea fi actor si spectator in acelasi timp.
Va veni timpul cand urmasii nostri se vor mira de ignoranta noastra in privinta unor lucruri atat de evidente.
© CCC
Vremea, in scurgerea ei, raneste sau ucide sentimentele cele mai aprinse si cele mai gingase. Slabeste admiratia, luandu-i hrana ei de capetenie: surpriza si mirarea; distruge iubirea si nebuniile ei divine, clatina credinta si speranta, despoaie toate nevinovatiile.
Nu trebuie sa uitam ca mirarea sau, ca sa intrebuintam un cuvant mai expresiv, minunarea – izvorand din impresionabilitatea momentana a intelegerii – a constituit temelia religiozitatii primitive a omului.
Nu ma multumesc a zice ca pacea e cu putinta, mai zic ca ea e inevitabila. Va veni o zi cand tunurile nu vor mai fi decat piese de muzeu, aratate oamenilor ca niste instrumente barbare, de care ei se vor mira ca au putut exista vreodata.
Nu aflam nici un lucru care la prima infatisare sa nu ne apara ca maret si uimitor, pe care cu timpul sa nu-l privim fara prea multa mirare.
Istoria sufletului omenesc e poate mai interesanta si mai folositoare decat toata istoria unui popor intreg, mai ales cand e rezultatul observatiilor facute de inteligenta unui om matur asupra propriei sale persoane. Si cand este scrisa fara dorinta vanitoasa de a trezi compatimire sau mirare.