Bucură-te!
Studiul bucuriei – analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.
(Gânduri albe)
Multe din lucrurile pe care îmi cereţi să vi le destăinuiesc sunt nu numai fără putinţă de împărtăşire, dar îmi sunt chiar mie misterioase. Deşi ale mele, le simt inaccesibile.
(Confesiunea unui scriitor şi medic)
Această iubire absurdă pe care i-o port rămâne pentru mine un mister de nepătruns.
(Amantul)
© CCC
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc,
Contaminînd cu ascensoare
Misterul nostru pămîntesc.
Îmbătrînim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Dresînd păpuşi fără adresă
Pentru serbările din zori.
Visăm frumos aceeaşi moară
Ascunsă-n tragicul bufon
Şi măcinăm aceleaşi lacrimi
Când dau părinţii telefon.
Sîntem lucizi pînă la sînge,
Nedespărţiţi pînă la cer
Şi nici nu ştiu după iubire
Ce se cuvine să-ţi mai cer.
E prea frumos la tine-n suflet,
E prea tîrziu la mine-n gînd,
Împărtăşim aceeaşi taină,
Dar nu se ştie pînă cînd.
Cuvintele îşi pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Şi tot mai vinovate păsări
Dau eşafoadelor ocol.
Sub fruntea mea se face noapte,
În ochii tăi se face zi
Şi renunţăm să mai cunoaştem
Ce stele ne-ar putea păzi.
Pecetluim cu definiţii
Aceste stranii convorbiri,
Rememorînd la despărţire
Balada blondelor iubiri.
(Balada blondelor iubiri, vol. Înalta fidelitate, 1977)
Ridică-ncet lăsatele perdele
Cu mâna ta ușor înfiorată
Și din misterul umbrei încadrată,
Răsari în spumă albă de dantele.
E-un cer albastru ca de peruzele
Și-n noaptea de luceferi presurată,
Mireasma fânului cosit îmbată
Ca un narcotic visurile mele.
De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna,
Tu ai veni la geam întotdeauna
Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…
Și-n ochii tăi, haotica pribeagă,
Cu străluciri de tainice topaze,
Ar îngropa comoara ei întreagă…
(Sonata lunii)
Nu trebuie să permitem ceasului şi calendarului să ne împiedice să vedem că fiecare clipă a vieţii este un miracol şi un mister.
Când începe secretomania sau misterul, nici viciul sau escrocheria nu sunt prea departe.
Ma daruiesc tie, dar darul acesta al persoanei mele, mister, se preschimba, inexplicabil, in darul unui nimic.
Viata este acea miscare misterioasa care, pe caile ocolite ale tot ceea ce se intampla, ma transforma neincetat in mine insumi.