Fără îndoială că o mulțime este mai ușor de înșelat decât un singur om.
(Istoriile)
© CCC
Poete, să nu cauţi la dragostea mulţimii,
Căci zgomotul de slavă va trece-ntr-un minut,
Vei auzi judeţul și râsetul prostimii,
Dar să ramâi ca stânca posomorât, tăcut.
Ești crai: trăiește singur. Pe slobodul tău drum
Te du, unde te cheamă al minţii tale zbor,
Desăvârseste-ţi roada gândurilor de dor
Și n-aștepta răsplata a trudei nicidecum.
Ea este-n tine. Tu-ţi esti înaltul tău judeţ
Ce aspru-ţi hotărăște al muncii tale preţ.
Esti mulţumit, artiste, ne-ndoios?… Atunci
Copilăroasa gloată hulească-te-n zadar
Și clatine-ţi temeiul sfințitului altar
Și pângărească-ţi vatra înaltei tale munci.
(Poetului)
Îi numesc pleavă pe toți cei ce trăiesc din gesturile altora și, asemenea cameleonului, iau culorile altora, iubesc partea de unde le vin darurile, gustă aclamațiile și se judecă în oglinda mulțimii.
(Citadela)
Omul este o fiinta impotriva careia se coalizeaza timpul, necesitatea, intamplarea, impreuna cu neghioaba si mereu sporita intaietate a multimii, – raspunse filosoful linistit. Oamenii vor ucide omul.
Kitsch-ul este ceea ce inspiră mulţimea; este clişeul care uneşte mulţimea împotriva individului autonom.
Cine nu stie sa fie singur intr-o multime, nu stie sa-si populeze solitudinea.
Odi profanum vulgus.
(Horațiu, „Ode”, III, 1, 4)
Urăsc mulțimea ignorantă.
Cu aceste cuvinte începe prima strofă a celei de-a treia cărți din Odele (Carmina) lui Horațiu.
Horațiu își exprimă detașarea față de oamenii incapabili să-i înțeleagă opera, specificând că numai o elită va putea înțelege și aprecia ceea ce spune. Astfel, poetul dorea ca opera sa să fie apreciată numai de cunoscători. Cuvintele au căpătat un sens ironic, desemnând infatuarea scriitorilor care cred că este înjositor pentru ei să fie înțeleși de oricine.
Ulterior, expresia a devenit un proverb prin care se exprimă o superioritate disprețuitoare față de masa plebeiană, față de omul din popor, considerat profan și ignorant și care nu reușește să aprecieze frumusețea poeziei.
© CCC
Omul singuratic, in mutenia lui, vede si simte lucrurile in acelasi timp mai sters, dar si mai patrunzator decat cel ce traieste in mijlocul multimii; gandurile ii sunt mai grele, mai ciudate si intotdeauna au un iz de tristete. Imagini si constatari ce ar putea fi usor indepartate cu o privire, un zambet sau un schimb de pareri il preocupa peste masura, capata in tacere proportii, se adancesc, se prefac in eveniment, in aventura, in sentiment. Singuratatea da nastere originalitatii, frumusetii indraznete si stranii, creeaza poezia. Dar in acelasi timp genereaza absurdul, falsul, disproportionalul si nepermisul.
A ceda o data in fata mulţimii, inseamna sa o faci constienta de forta sa si a te condamna sa-i cedezi mereu.
© CCC
Céder une fois à la foule, c’est lui donner conscience de sa force et se condamner à lui céder toujours.