Acolo unde cugetul e neinfricat si omul tine capul sus;
acolo unde cunoasterea e libera;
acolo unde lumea n-a fost impartita de inguste ziduri domestice;
acolo unde cuvintele tasnesc din adancurile adevarului;
acolo unde efortul neobosit isi intinde bratele catre desavarsire;
acolo unde suvoiul limpede al ratiunii nu s-a pierdut in mohoratul desert al obisnuintei moarte;
acolo unde cugetul e calauzit de Tine spre o gandire si o actiune din ce in ce mai largi;
In acel paradis al libertatii, ingaduie, Parinte, sa se trezeasca patria mea.
Obisnuinta de a pune pe hartie gandurile si observatiile, pentru a sti unde sa le gasesti, ca sa le impiedici sa dispara in tinutul intunecat al uitarii, a fost de un mare folos multor oameni intelepti si studiosi…E cu aceasta obisnuinta ca si cu inventarul marfurilor, fara de care n-ai sti niciodata ce ai, nici ce nu ai.
Cel mai mare inamic al lucrurilor care au un pret pe lume nu sunt pacatele – caci viciile isi au si ele pretul lor -, ci deprinderea. Dusmanul de moarte al sufletului este hartuiala de fiecare zi.
Nu aflam nici un lucru care la prima infatisare sa nu ne apara ca maret si uimitor, pe care cu timpul sa nu-l privim fara prea multa mirare.
Obisnuinta face adeseori ca aceleasi lucruri sa ne placa ori sa nu ne placa, din care pricina se intampla uneori ca datinile, obiceiurile si moravurile care erau pretuite pe vremuri sa devina vrednice de dispret si, dimpotriva, cele dispretuite sa devina pretuite…; obisnuinta este in stare mai mult decat judecata sa statorniceasca lucrurile noi in mijlocul nostru si sa le alunge pe cele vechi, a caror perfectiune il amageste adeseori pe cel ce-o cauta in ele.
Asupra oamenilor care se iau dupa obicei si sunt sclavii lui, ceea ce impresioneaza simturile are un efect mai puternic decat rationamentele.
Sensibilitatea noastra este mai usor si in mod mai durabil miscata de impresii minime, dar repetate, decat de o lovitura puternica, insa trecatoare. Puterea obisnuintei este universala, exercitandu-se asupra oricarei fiinte simtitoare…Sufletul nostru rezista mai degraba la violentele si la durerile cele mai mari, dar trecatoare, decat timpului si plictisului neincetat.
Pentru indrumarea vietii, deprinderile au mai multa valoare decat maximele, pentru ca deprinderea este o maxima vie, devenita instinct si carne.
Omului nu ii este dat sa iasa din sine insusi si sa se examineze la anumite intervale, facand abstractie de senzatia obisnuintei cu sine insusi. Iata ceea ce face ca fiecare din noi sa fie un mai bun critic al altora decat al lui insusi.