Citate Celebre Cogito
Citate Celebre & Enciclopedie

Citate cu tagul "ochi"

Dragostea nu priveste cu ochii, ci cu mintea.

Ca sa se raceasca sentimentul, nu trebuie decat sa vezi cu ochii deschisi pe cel ce iubesti.

De nu mă poți iubi, frumoaso, –

Căci altul ți-e stăpân pe veci –

De ce, când te-ntâlnesc în cale

O clipă – ochii nu ți-i pleci?

 

De nu mă poți iubi, frumoaso,

Întoarce-ți ochii de la mine;

Tu știi ispita ce se-ascunde

În fundul apelor senine;

 

În prefăcuta-mi nepăsare,

În genele mereu plecate,

Tu nu-nțelegi mărturisirea

Iubirii mele zbuciumate?

 

De nu mă poți iubi, femeie,

Întoarce-ți ochii – căci ma tem

Să nu le-ntunece lumina

Întaiul dragostei blestem!…

Fiecare simte nevoia să fie iubit, aceasta îl înalţă în ochii săi; dar oamenii trebuie iubiţi diferit: pe unul – cu o bunăvoinţă nemărginită, pe altul – cu o asprime permanentă.

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,

Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,

Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,

Dansului meu i-e vântul ecou.

 

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc

Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.

Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,

Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

 

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt

Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe –

Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,

Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

 

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,

lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi –

Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,

Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!

(Dans în ploaie)

Pastreaza o imagine a ta destul de mult timp si de constant in ochiul mintii, si vei fi atras catre ea.

Ca o blândă pleoapă peste-un ochi obosit

Se reazimă Seara de Zi

Până ce din toată Casa naturii

Doar Balconul se mai poate zări.

Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.

Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.

În șarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.

Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Si parcă însăși noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă privește.

O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecând prin mine, bântuie pădurea.

Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.

(Miraj de iarnă)

Un om prin lume trece. El nu e musulman.

Nici infidel nu este. Nu crede-n legi și zei.

Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi

Că nimenea nu este mai trist și mai uman.

(Rubaiate)

Se simtea liber de orice apasare, asa cum te simti doar cand te afli printre straini, cand discuti cu persoane care iti sunt inferioare, nu spui nimic despre tine, vorbesti cu detasare despre problemele altora, cresti in ochii tai, dar ai libertatea sa si scazi in ochii tai.

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.