Puterea sufletului nu provine din nici o alta parte decat de la stiinta, decat de la studiul naturii.
Descoperitorii in domeniul tehnic au o soarta cu mult mai buna decat cei din domeniul moral. Omenirea e mai recunoscatoare acelora care ii perfectioneaza confortul decat fata de cei care ii atrag atentia asupra legilor care domina lumea sufletului. Pe cei dintii ii individualizeaza, le retine numele cu onoruri mari. Cei din urma sunt inglobati intr-o serie oarecare, fac parte dintr-un grup intreg, inecati in anonimat pur.
Sufletele patimase se tradeaza in mii de chipuri si sentimentele pe care izbutim sa ni le stapanim intruna nu pot fi foarte puternice.
Nu exista suflet oricat de slab care sa nu poata, daca este bine condus, sa dobandeasca o putere absoluta asupra pasiunilor sale.
Viata nu mai are rost cand speranta sau increderea lipseste. Trebuie sa mergi inainte…, deoarece cand totul s-a prabusit si cand sufletul dobandeste certitudinea ca nimic nu mai foloseste la nimic, ca a ajuns la limita poate, iti spui: la ce bun ?
Dupa furtunile sufletului, ca si dupa ale naturii, invie flori ce le credeam uscate.
Sufletul nu se lasa prada deznadejdii inainte de a fi epuizat toate iluziile. Sunt unele prabusiri launtrice. O convingere deznadajduita nu patrunde in inima omului fara a inlatura si sfarama unele temelii adanci, care sunt uneori omul insusi. Durerea, cand ajunge la culme, este o destramare a tuturor fortelor constiintei. Acestea sunt raspantii primejdioase. Putini dintre noi ies din ele asemenea lor insisi si neclintiti fata de datoria lor. Cand limita suferintei e depasita, virtutea cea mai statornica isi pierde cumpatul.
Nenorocirea osteneste: vanturile nu sufla mereu cu aceeasi turbare; norocul fericitior are un sfarsit. Totul trece, totul se schimba; omul cu sufletul intreg se increde pana la urma in speranta. Deznadejdea este lasitate.
In sufletul omenesc licareste de obicei speranta, care ne face sa credem ca intamplarile defavorabile sunt pentru altii, iar cele avantajoase sunt pentru noi.