Cand vei voi sa apreciezi pe cineva la justa lui valoare si sa stii ce fel este, priveste-l gol: sa lepede averea, sa lepede onorurile si celelalte minciuni ale soartei, sa dezbrace pana si corpul; priveste-i sufletul, ce fel e si cat e de mare; daca-i mare prin altceva sau prin el insusi.
Chiar si in sufletele cele mai mari si in spiritele cele mai stralucite se iveste adesea dorinta de onoruri, demnitati, putere si glorie.
Misiunea femeilor e sa ne aduca aminte de lacurile albastre pe care le purtam in suflet. Si sa le tulbure.
Paradisul lui Dante, aceasta sublima expresie a idealului, acest albastru vesnic nu se gaseste decat in suflet.
Ne incredintam rareori tainele celor mai buni decat noi. Mai degraba le spunem ceea ce avem pe suflet celor ce ne seamana si ne impartasesc slabiciunile.
Cat de mult se revolta sufletul nostru la gandul ca personalitatea noastra inceteaza odata si ca pierim in vesnicie.
Stim ca viata e scurta si ca s-o prelungim punem intr-insa amintirea vremurilor care nu mai sunt. Am pierdut nadejdea in nemurirea fiintei omenesti si, ca sa ne consolam de credinta asta moarta, n-avem decat visul unei alte imortalitati, insesizabila, difuza, neputand fi gustata decat cu anticipatie, si care, de altfel, nu e ingaduita decat la foarte putini dintre noi: imortalitatea sufletelor in memoria oamenilor.
Intereseaza-te de viata. Acest spectacol este destul de mare pentru a umple toate sufletele. Dar trebuie munca si forta.
Daca moartea e intr-adevar o primejdie, trebuie s-o intampinam asa cum ii sade bine unui om: adica barbateste si cu suflet linistit.