Prin ce minune se desface, albă, înstelată şi uşoară neaua din asuprirea bolţii de cenuşă sură.
(Norii)
Iată c-a început să cadă
Lin, încet prima zăpadă,
Eu alerg, alerg pe-afară
Căci o văd întâia oară.
N-am ştiut că sunt pe lume
Flori atât de dulci şi moi.
Îngerii din cer presară
Vrajă albă peste noi.
(Primăvara)
Un cireş în primăvară
Nu e pom, e doar o floare
Uriaşă, uriaşă,
Ca zăpada la culoare.
(Un cireş în primăvară)
Apa se învaţă prin sete.
Ţărmul – prin Mările în urmă lăsate.
Suferinţa – prin dureri încercate –
Pacea – prin bătălii şi dovezi –
Prin neîmplinire – Iubirea –
Păsările – prin albe Zăpezi.
Sub zăpadă, pe câmpie,
A sunat un clopoţel,
Nimeni nu l-a auzit,
Doar un gingaş ghiocel.
Ghiocei, mai mulţi deodată,
Din somn dulce se trezesc,
Pâlcuri, pâlcuri, prin troiene
Ies în grabă… şi-înfloresc.
Iepuraşi şi vrăbiuţe
Sar, aleargă să îi vadă:
Ce frumoase floricele
Răsărite pe zăpadă.
Sunt de gheaţă? Nu-s de gheaţă…
Chiar sunt flori adevărate,
Gingaşe, plăpânde, albe
Şi nespus de… ne-nfricate.
Soarele pe cer zâmbeşte,
Se opreşte-n loc uimit:
De atâta frumuseţe
Şi zăpada s-a topit.
Aicea totul seamănă cu tine
Sau poate eu asemănări îți caut;
Flori de ninsoare mari, diamantine,
Suavi mesteceni-melodii de flaut.
Brazii înalți și copleșiți de nea
Par crini enormi acoperiți de floare-
Cu dorul meu de pretutindenea
Te caut ca o plantă suitoare.
În șarpele de fum ce suie lin
Făptura ta subțire se mlădie,
Vântul de nord în fulgii care vin
Te spulberă, te-adoarme și te-nvie.
Cețuri târzii – flori de ninsoare, flori
Tresar și se-nfioară omenește,
Si parcă însăși noaptea uneori
Cu ochii tăi de-aproape mă privește.
O, ceas de taină – clipele dispar,
E numai gândul meu umblând aiurea.
Si neaua cu sclipiri de nenufar
Trecând prin mine, bântuie pădurea.
Sunt numai eu care mi-aduc aminte…
Din toate-ai disparut, nu te mai vezi.
Doar inima cu dorul ei fierbinte
Topește-n jur imensele zăpezi.
(Miraj de iarnă)
Un aer călduț, parfumat
Sub cerul de-un pal ivoriu,
În vale pârâul umflat
aleargă sălbatec și viu.
În zori m-a trezit sărutarea
trimisă pe-o rază de soare;
Lumina-neca depărtarea –
tot răul murise-n uitare.
Veni pe aripă de vânt
O veste frumoasă din cer.
Și-acuma bătrânul pământ
Își lasă cojocul de ger.
E vestea ce-o murmură seara
zefirul. Pădurea o știe;
Sosește de-acum Primăvara,
să bucure lumea pustie.
Prin dealuri sărace, se-aude
un zvon care crește mereu.
Îl spună pârâului unde
Îl cântă tot sufletul meu.
O floare albastră și crudă
se-nalță sfioasă spre soare
și cată la loc să se-ascundă
de firea zăpezii ce moare.
Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
și fă să răsară-n grădină
frunzișul, pe arborii goi.
(Primăvara)
Cuvantul de onoare… e ca zapada… se topeste in fata soarelui!…
(Mizantropul și auvergnata)
© CCC
Te iubesc pentru toate femeile
Pe care nu le-am cunoscut.
Te iubesc pentru tot timpul
Pe care nu l-am trait,
Pentru mirosul largului marii
Si mirosul painii calde,
Pentru zapada care se topeste,
Pentru primele flori,
Pentru animalele inocente
Pe care omul nu le sperie.
Te iubesc pentru a iubi,
Te iubesc pentru toate femeile
Pe care nu le iubesc.
(Te iubesc)
© CCC