Citate despre Constiinta

Prefer marturia constiintei mele, tuturor cuvantarilor ce se pot tine despre mine.

Adevarul pur si simplu nu are sens in afara de constiinta noastra.

Omul isi gaseste forta in propria-i constiinta; cel care traieste in pace cu sine insusi se situeaza deasupra parerii celorlalti.

Aminteşte-ţi cine eşti şi nu lua nimic de la nimeni. (Pe aripile vântului)

La rasaritul soarelui pare ca se trezeste constiinta Universului.

Constiinta! Constiinta! Instinct dumnezeiesc, voce nemuritoare si cereasca, calauza sigura a unei fiinte nestiutoare si marginita, dar inteligenta si libera; judecator fara gres al binelui si al raului, care face pe om asemenea lui Dumnezeu, tu il faci sa faptuiasca ce e moral! Fara tine nu simt in mine nimic care sa ma ridice deasupra dobitoacelor.

Constiinta este un instrument de precizie de o sensibilitate extrema. © CCC

Nu exista pentru om decat o singura nenorocire adevarata, nenorocirea de a se gasi vinovat si de a avea ceva sa-si reproseze.

Frumusețea nespusă a sânului unei femei nu e, oare, gloria supremă a evoluției umanității?

De un lucru nu va puteti lepada: de voi insiva.

Vreau sa traiesc cu regretele mele, nu cu remuscarile mele.

Oricine a trăit astfel încât conștiința lui să nu-l poată învinui de nimic, simte o mulțumire vie care-l face fericit. (Discurs asupra metodei)

Avem fiecare in inima un Dumnezeu - constiinta noastra.

Oricarei fiinte ii sunt harazite anumite incercari launtrice, anumite lupte.

Mai bine o constiinta linistita decat un destin prosper. Prefer un somn bun decat un pat bun. (Ruy Blas) © CCC

Originea constiintei: oare constiinta nu a aparut ca o autoconfesiune a unui defect pe care ne e rusine sau frica sa-l declaram social? Se stie ca societatea inseamna represiune si constrangere la respectarea anumitor valori. Dar oamenii au pacate: abateri de la morala, insuficiente fiziologice, decaderi intime, momente abjecte de umilinta, de oroare. Toate emotiile tind la expansiune. Dar aceste vicii sau insuficiente nu pot fi spuse nici celui mai bun prieten. Cu cine sa vorbim de ele, fiindca nu suntem siguri de comprehensiunea completa, indiscutabila, a nimanui. Exista un singur prieten, care tolereaza totul, care intelege si ne justifica. Acela suntem noi insine. A inceput atunci discutia cu acel excelent prieten care suntem pentru noi. Lui ii putem face orice confesiune: putem fi siguri ca nu va spune nimanui nimic, ca nu va trada secretul. Constiinta e autoconfidentă.

Cand simtim remuscari pentru o fapta rea, nu durerea nemarginita a altora este aceea care ne displace, ci neplacerea pe care o simtim noi insine.

Sa nu faci niciodata nimic împotriva conştiinţei tale, chiar dacă Statul ti-o cere. © CCC

Conștiință! Conștiință! Instinct divin, nemuritor și voce cerească. Jean-Jacques Rousseau (1712-1778), Emile sau Despre educație "Conştiinţă! Conştiinţă! Instinct divin, nemuritor şi voce cerească; călăuză sigură a unei fiinţe ignorante şi mărginite, dar inteligentă şi liberă; judecător infailibil al binelui şi răului, care îl faci pe om asemenea lui Dumnezeu, tu reprezinţi excelenţa naturii sale şi moralitatea acţiunilor sale; fără tine nu simt nimic din ceea ce m-ar putea ridica deasupra animalelor, decât tristul privilegiu de a rătăci din eroare în eroare, cu ajutorul unui intelect lipsit de norme şi al unei raţiuni lipsite de principii." Istoricul sau etnologul, observând diversitatea obiceiurilor, concluzionează că moralitatea este relativă la cultură, dependentă de educație și variabilă în funcție de vremuri. Dar perspectiva filosofului tinde să depășească această eterogenitate. Nu există oare, în centrul fiecărei evaluări morale, o conștiință universală a binelui și răului? Răspunsul la această întrebare necesită, potrivit lui Rousseau, să ne consultăm în primul rând inimile, pentru a garanta onestitatea judecății noastre. Adâncul sufletului nostru adăpostește într-adevăr un principiu înnăscut al dreptății și virtuții, în care trebuie să avem încredere. Aceasta este conștiința, o facultate pe care natura a pus-o în fiecare dintre noi și care, prin adevărul său instinctiv, depășește toate recomandările societății sau ale rațiunii. De exemplu, vocea ei este cea care se face auzită atunci când suntem acceptabili în ochii celorlalți, dar, în ochii sufletului nostru, nevrednici. Desigur, cu condiția să permitem acestei facultăți divine să se exprime în noi și să ascultăm judecata sa infailibilă. Iubirea binelui și aversiunea față de rău sunt astfel experimentate înainte de a fi învățate. Dar această voce cerească care ne îndeamnă să ne ridicăm deasupra noastră este adesea înăbușită de interesele noastre egoiste... sau chiar ascunsă de educația noastră. De aceea, în instrucțiunile sale pentru Émile (în tratatul Émile sau Despre educație), Rousseau recomandă în mod neașteptat ca tânărul său elev să fie lăsat de capul său, sperând că natura sa îi va fi un ghid mai bun decât artificiile civilizației. În ceea ce privește supremația conștiinței morale, optimismul lui Rousseau poate fi temperat de remarca ironică a contemporanului său Diderot: „Vocea conștiinței și a onoarei este într-adevăr slabă atunci când măruntaiele țipă.” © CCC