Citate de Alfred de Musset

Dragostea si prietenia se exclud una pe alta. (Caracterele - Despre inima)  

Ce definitorie poate fi prima întâlnire cu un om, prima impresie pe care ţi-o face. Sufletul cuprins de harul iubirii, aureolează o fiinţă, devenind generos cu celelalte fiinţe, risipind şi spre ele firimituri de bunătate, respingând trivialitatea, grosolănia.

Ne amintim că Empedocle spunea că Iubirea strânge laolaltă părţile formând corpuri întregi. Şi Anaxagoras îşi imagina un fel de forţă care, ca să spunem aşa, asigură ordinea şi creează oamenii, animalele, copacii şi florile. Această forţă el o numea spirit sau raţiune. (Lumea Sofiei)

Ridică-ncet lăsatele perdele Cu mâna ta ușor înfiorată Și din misterul umbrei încadrată, Răsari în spumă albă de dantele.   E-un cer albastru ca de peruzele Și-n noaptea de luceferi presurată, Mireasma fânului cosit îmbată Ca un narcotic visurile mele.   De-ai ști ce tristă-i fără tine Luna, Tu ai veni la geam întotdeauna Să-ți scalde păru-n blondele ei raze…   Și-n ochii tăi, haotica pribeagă, Cu străluciri de tainice topaze, Ar îngropa comoara ei întreagă… (Sonata lunii)

Cu totii ne dorim Marea Iubire fiindca suntem claditi in acest sens. Folosim atat de adesea expresia aceasta a sufletelor pereche. Cu totii ne-o dorim adevarata fiindca am vrea ca atunci cand ne gasim cu adevarat sufletul pereche, sa se termine definitiv acest zbucium continuu care este propria noastra existenta. De fiecare data, rezultatul vine crud si exact. Zbuciumul vietii noastre nu se va termina niciodata atat timp cat vom trai. Atunci mai avem nevoie de sufletul nostru pereche? Oh, da, voi raspunde eu, fiindca acesta este albia in care curge fluviul vietii noastre dint-o alta realitate transcendentala, acesta este nesfarsitul pe care se sprijina orizontul inimii noastre in alte vise sau realitati transcendentale.

Iubim fără să ştim ce‑i iubirea şi cînd ştim nu mai reuşim să iubim.

Verbul “a iubi” este dificil de conjugat, trecutul sau nu este simplu, prezentul este doar indicativ si viitorul este intotdeauna conditional. © CCC

Cel mai teribil lucru dintre toate este dragostea fericită, căci atunci ți-e teamă de orice. © CCC

Fata pe care ai iubit-o la optsprezece ani si n-ai mai vazut-o de atunci, o iubesti toata viata.

Ar fi un subiect curios de cercetare şi studiere acela de a stabili dacă ura şi iubirea nu sunt în fond unul şi acelaşi lucru. Fiecare din ele, în cea mai dezvoltată formă a lor, presupune un grad ridicat de intimitate şi de cunoaştere a inimii; fiecare face pe un individ să depindă de alt individ în hrana lui sufletească sau spirituală. Atât cel ce iubeşte cu pasiune, cât şi cel ce urăşte nu mai puţin pătimaş se simt deopotrivă de pierduţi şi părăsiţi când obiectul pasiunii lor dispare. Din punct de vedere filosofic deci, cele două pasiuni par esenţial identice, cu singura deosebire că, din întâmplare, una ne apare scăldată într-o strălucire cerească, iar cealaltă într-o lumină sumbră şi sinistră. (Litera stacojie)

O, mai cu seamă seara te iubesc, femeie, ce-ai rămas, în ani, departe. Citesc şi mă citeşti, şi te citesc, şi-mi stai ca semnul de mătase-n carte. (De dragoste)

Ceea ce iubirea a făcut pentru mine, nu voi putea niciodată să răsplătesc. © CCC

Eu curg întreg în acest cântec sfânt: Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt. (Curcubeu)

Omul are nevoie de dragoste...Viata fara duiosie si fara iubire nu e decat un mecanism uscat, scartaitor si sfasietor.

Ceea ce-ţi rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.

Plenitudinea iubirii aproapelui inseamna, pur si simplu, sa poti sa-l intrebi: “Care este suferinta ta?” © CCC

Despartirile pentru indragostiti nu sunt decat garile in care asteapta proximul tren ...

Când te pierzi în valul vieţii Trist la ţărm doar eu rămân: Braţe fără de nădejde, Navă fără de stăpân. * Cum se turbură izvorul Când din el drumeţul bea, Astfel mă înfioră dorul Când răsari în calea mea. * Tu eşti aerul, eu harpa Care tremură în vânt, Tu te mişti, eu mă cutremur Cu tot sufletul în cânt. * Eu sunt trubadurul. Lira Este sufletul din tine, Am să cânt din al tău suflet Să fac lumea să suspine.   (Catrene)

Gresesc aceia care spun ca dragostea este oarba; adevarat e ca dragostea-i indiferenta la defecte sau slabiciuni — fiecare le vede foarte bine cand isi inchipuie ca a gasit intr-o fiinta acel ceva ce-o intereseaza mai mult decat orice si care, de cele mai multe ori, nici nu se poate defini.

Atunci cand incetam sa ascultam, incetam sa iubim. (Drumuri presarate cu ganduri nemuritoare) © CCC