Dacă adevărul ar avea umbră, i‑am spune Om. Dacă ar avea urmă, i‑am spune călătorie. Dacă ar avea aripi, i‑am spune speranţă. Dacă l‑am şti dinainte, i‑am spune destin. Dacă l‑am uita, i‑am spune moarte. Dacă ar fi revelaţie, i‑am spune Dumnezeu.
Cu fiecare cuvînt, mi se scurge o picătură de viaţă.
Căutăm mereu ceea ce ne lipseşte, renunţînd la fiinţe care ne lipsesc şi mai mult.
Curcubeul este brîul lui Dumnezeu ce strînge suflete între lumină şi întuneric.
Spune-mi cu ce cuvinte să te satur de cuvinte.
Nu ne dovedim niciodată inteligenţa detestînd‑o pe‑a altora.
Ah, dacă cei care vorbesc prea mult ar descoperi uzura cuvintelor!
Spune‑i unei femei ce vrea să audă şi toate iubirile ei se vor transforma în tăceri.
Cei care au mereu dreptate sfîrşesc prin a avea cei mai mulţi duşmani. De aceea este bine să le dai dreptate şi altora…
Comoara este ceea ce eşti şi nu ştii.
Iubim fără să ştim ce‑i iubirea şi cînd ştim nu mai reuşim să iubim.
Am impresia că joc spînzurătoarea cu mine însumi. Dar nu s-au inventat încă toate cuvintele care-mi trec prin minte.
Oare pot măsura efemerul cu pumnii strînşi, clepsidră între cer şi pămînt?
Probabil, într-o eră glacială, cărţile vor face din nou cald în casele noastre.
Acele acestui ceasornic îmi peticesc amintirile.
Istoria poeziei nu trebuie căutată în biblioteci, ci în arhivele sufletului.