Citate de Baruch Spinoza

E o aberatie groaznica sa-ti inchipui ca poti fi infailibil.

Virtutea unui om liber se vadeste deopotriva de mare cand ocoleste primejdiile ca si atunci cand le invinge.

Vanitatea nu ia o formă mai odioasă decât dorința veșnică de aprobare. © CCC

Oamenii vorbesc in asa fel, incat nu marturisesc de bunavoie decat niste defecte mici, si pe acelea care presupun in persoanele lor talente frumoase sau mari calitati.

Noi nu ne multumim cu trairea ce avem in noi si in propria noastra fiinta; vrem sa traim in gandul celorlalti, cu o traire imaginara; si facem in acest scop eforturi, ca sa parem altfel decat suntem…Suntem atat de orgoliosi, incat am vrea sa fim cunoscuti de tot pamantul si chiar de oamenii care vor veni dupa noi, si suntem atat de vanitosi, incat stima a cinci sau sase persoane care ne inconjoara ne amuza si ne multumeste.

Iubirea este bucuria însoțită de ideea unei cauze exterioare. (Etica) Baruch Spinoza “Iubirea nu este nimic altceva decat o bucurie care insoteste ideea unei cauze exterioare, iar ura, nimic altceva decat o tristete care insoteste ideea unei cauze exterioare.” Cu alte cuvinte, a iubi inseamna a experimenta bucuria la ideea existenței altuia. Această definiție a iubirii frapeaza prin simplitatea sa luminoasa, dar și printr-o simplitate singulara, în comparație cu complexitatea experienței iubirii, ce imbină plăcerea și durerea, plenitudinea si esecul. Oare pentru Spinoza orice iubire era scutita de suferinta și el a ignorat nefericirea de a iubi prin faptul că iubirea se defineste ca bucurie ce poate fi si sursă de nefericire? Dar, daca nu ar fi bucurie, nimeni nu s-ar atasa atat de mult de ea, alergand spre propria suferinta. Prin urmare, fara iubire, nu exista nici nefericire, dar nici mântuire. Definitia conform careia iubirea este considerata o forma de bucurie, o bucurie însoțită de ideea unei cauze exterioare, explică esenţa iubirii. Iubirea este bucurie, adica alterarea puterii de a acționa, care este în prim-plan în fața obiectului. Este doar percepția noastră asupra acestui obiect care ne face să credem că el este cauza iubirii. Definiția tradițională conform careia iubirea este voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit nu exprimă esenţa iubirii, ci proprietatea sa. Astfel, această proprietate constă în voinţa aceluia care iubeşte de a se uni cu lucrul iubit, neintelegand prin voinţă un consimţământ sau o deliberare sau o decizie liberă şi nici dorinţa de a se alătura lucrului iubit, când el lipseşte, sau de a-l avea mereu prezent, când el este de faţa. Iubirea poate fi conceputa fără una sau alta din aceste dorinţe. Prin voinţă se înţelege mulţumirea/satisfactia celui care iubeşte, datorita prezenţei lucrului iubit, prin care bucuria aceluia care iubeşte este întărită sau cel puţin, alimentată. Alte afecte sunt derivate succesiv și explicate în același mod. Astfel, contrariul iubirii, în următoarea definiție, “Ura este tristețea însoțită de ideea unei cauze exterioare”.

Dupa ce apune soarele, orice licurici crede ca el ii e loctiitorul...

Cel mic se pierde, daca-si ia model pe cei cu mult mai mari ca el.

De ce exista ceva si nu nimic?

Ura creste prin ura reciproca si, dimpotriva, poate fi nimicita prin iubire…, ura invinsa cu totul de iubire se schimba in iubire si, in acest caz, iubirea este mai mare decat daca ura nu ar fi precedat-o.

Il numesc liber pe acela care este condus numai de ratiune.

Canalului ii place sa creada ca fluviile nu au alta menire decat sa-i aduca apa.

Cine vrea sa dovedeasca prea multe, nu dovedeste nimic.

Numai eroii de roman au obiceiul sa ascunda ceea ce este in avantajul lor; in lumea reala ne grabim sa spunem tot ce ne face cinste, ba chiar si cate ceva pe deasupra.

Vreti ca lumea sa aiba o buna parere despre voi? Nu va laudati.

Este falsa ideea ca poti face tot ce vrei din oameni cu ajutorul banilor. Dar poti face totul, din majoritatea oamenilor, cu ajutorul vanitatii lor. (Tinerele fete) © CCC

Dacă vanitatea este motorul umanității, lingușirea este lubrifiantul ei. (Leneșele gânduri ale unui trândav) © CCC

Nu putem rabda vanitatea altora, fiindca o depaseste pe a noastra.

Falsa modestie este ultimul rafinament al vanitatii.

Desconsiderarea de sine are o falsa aparenta de moralitate si religie. Si, desi desconsiderarea de sine se opune vanitatii, acela care se va desconsidera pe sine este foarte aproape de vanitate.